Şcoala Gimnazială ”Lucian Blaga” Baia Mare se numără printre cele 54 unităţi de învăţământ din România care au devenit parte din procesul “Şcoala Încrederii”, aflându-se în primul an din cei cinci ai certificării.
Astfel, joi, 13 mai, a fost celebrată, pentru prima dată, “Ziua Încrederii”. Cu această ocazie, elevii au creat şi s-au implicat în activităţi legate de leadership, dar şi de ei ca persoane, ca individualităţi, indiferent de rolul pe care-l au în şcoală. Au participat la orele obişnuite, însă acestea s-au desfăşurat în jurul ideii de încredere. Ei au avut ocazia să-şi descopere vocea, să împărtăşească ceea ce simt şi să se implice în diferite discuţii. Iată câteva dintre activităţile pe care şcoala le-a desfăşurat pentru acestă primă aniversare: ”Părinţii ne sădesc încredere” – activitate de lectură susţinută de părinţi; ”Citind vei dobândi încredere” – atelier de lectură; ”CRED(E) în mine” – club de leadership pentru copii; ”Matematică şi arhitectură în Şcoala Încrederii” – invitat arhitect Horia Brânzei, fost absolvent al şcolii; ”Ce e un leader?” – discuţii, dezbateri, invitat prof. univ. Raul Drenţa; ”Sădeşte încredere, culege performanţă” – integrarea noţiunii de „încredere” în activităţile didactice; „Crede în TINE”- conferinţă online, invitat: Ioana Chicet Macoveiciuc „Prinţesa urbană”, Ciprian Ghişe, Ciprian Borşan, moderator: Ioana Nedelea; ”FAR- ul ÎNCREDERII în şcoala mea” – realizarea unui mesaj din partea elevilor de clasa a VIII-a înainte de absolvire pentru generaţiile următoare; ”DĂRUIM încredere” – transmiterea de mesaje motivaţionale pentru colegii mai mici, realizarea unui jurnal şi a unui chestionar.