Am o sensibilitate sporită pentru semințe, deoarece am fost alături de tata, de oamenii satului, care prețuiau semințele, precum viața. Că viață este în miraculoasele grăunțe care duc spre rod. Tata avea grijă să ierneze bine semințele de grâu, porumb, cartofi, iar mama le adăpostea în locuri ferite de umezeală pe cele de legume. Într-o gospodărie țărănească, era un cult pentru ceea ce reprezenta viitoarea recoltă. Ce se mai întâmplă acum cu semințele românești? Confratele Nicolae Goja, fiind în domeniu, ne mai limpezește chestiunea în ziar. Vântul care bate nu este atât de prielnic. Să nu vă spun năzdrăvănii, am apelat la un specialist, un devotat om de știință. Este vorba despre Costel Vânătoru, directorul Institutului Agronomic din Buzău. Care și-a dedicat viața soiurilor românești și salvării lor, dar și altarului, deoarece este și preot. Mărturisirile dumisale se întind pe spații largi. M-a interesat tocmai starea semințelor românești. Evident, nu mă substitui unui specialist, nici nu am cum, ci vorbesc ca un jurnalist care știe cât preț puneau țăranii pe semințe.
Domnul Vânătoru este autorul unui studiu academic despre legumicultura României. Marele specialist, făcând un recensământ al plantelor, a constatat că s-au pierdut peste 2 600 de soiuri românești. Au dispărut și institutele de cercetare, cu totul! Peste 6o de astfel de insitute au dispărut, datorită retrocedărilor, și, odată cu ele, toată munca de cercetare. Acest tablou al dispariției semințelor românești este destul de sumbru și dramatic în realitate. Cercetătorul apreciază că a dispărut un adevărat tezaur, poate mai valoros decât cel de la Banca Națională. Pentru că era un tezaur verde, un tezaur viu. Pericolul este foarte mare! În primul rând, importăm resurse genetice și cheltuim resurse foarte mari. Din exportator de semințe, inclusiv în Olanda, vârful de lance al științei horticole, acum importăm masiv, deși semințele nu corespund cu clima și pământul de pe la noi. Mai aducem în țară boli și dăunători.
O altă problemă, spune specialistul, este cea a poluării soiurilor autohtone. Și ne dă exemplu cu ardeiul Cornul caprei, un ardei folosit la noi mai bine de 200 de ani a fost corcit, de a lucrat cercetătorul opt ani să-l readucă la forma originală. Înțelege că suntem într-o economie de piață, dar nu înțelege de ce trebuie să dispară o întreagă industrie și aripa de cercetare românească. Deși avem cea mai mare diversitate de semințe la nivel european, dar ce folos, dacă noi importăm 90 la sută din necesar? Domnul Vânătoru a propus să se facă bănci de gene pe domenii. Nu l-a auzit nimeni. Așa că soiurile noastre sunt în băncile de gene din afara țării. Așa s-a ajuns la situația rușinoasă de a importa soiuri românești, produse sau păstrate în străinătate. Cercetătorul a adus ceapă aurie de Buzău, de la o bancă de gene din America. Ori roșia de la noi a găsit-o în Germania. Multe bănci de gene, din Europa, au soiurile noastre de vinete, cu semințe germinabile la zi, și noi nu le păstrăm.
Domnul Vânătoru face o apreciere de siguranță națională: „Guvernanții ar trebui să înțeleagă că în ziua de astăzi granițele țării nu se apără cu ghioaga, ci cu cercetarea științifică la nivelul zilelor noastre.” Ne aduce aminte că țăranii s-au organizat în rețele pentru păstrarea semințelor vechi, românești. Așa, țăranii români, pe spații foarte mici, au dat dovadă de un extraordinar instinct și încearcă să își salveze semințele. Oamenii simpli au înțeles importanța resursei genetice, valoarea alimentară, medicinală, gustativă, iar cei care au putere de decizie nu fac nimic. Statul este absent și nu e în stare să vină cu sprijin științific și serios pentru ei. Mai spune cercetătorul că din cauza unor politici proaste, adică a unei proaste gestionări, suntem într-o situație de neînțeles: avem pământ bun, avem bogăție de soiuri, avem forță de muncă plecată în străinătate, avem tradiție agrară și noi importăm mâncare.
Părintele Costel Vânătoru, iconom stavrofor la Episcopia Buzăului și Vrancei, este un preot aparte. Când nu slujește în Casa Domnului, el conduce și Stațiunea de cercetări legumicole, pe care se chinuiește să o apere de la desființare. Tenacitatea lui de cercetare în domeniu este cunoscută și peste hotare. Scriind acest text mi-am adus aminte de poezia lui Lucian Blaga, care i se potrivește de minune preotului-cercetător: „Laudă semințelor, celor de față, și-n veci tuturor.”
