Micki Holmgren, o tânără din Suedia, face voluntariat în Baia Mare în cadrul proiectului „(dis) Able2Act”, finanţat de Comisia Europeană prin programul Corpului European de Solidaritate. Proiectul este coordonat de Asociaţia ”Team for Youth” pentru o perioadă de 22 de luni.
Reporter: Descrie-ne, te rog, proiectul în cadrul căruia faci voluntariat în Baia Mare.
Micki HOLMGREN: Sunt Micki din Suedia şi fac voluntariat cu ”Team for Youth” Association aici, în Baia Mare, din luna februarie. Proiectul meu se numeşte (dis)ABLE2ACT – „dis” este invizibil pentru că suntem cu toţii capabili să acţionăm! Proiectul este despre persoanele cu dizabilităţi fizice. Lucrez împreună cu alţi doi voluntari din Germania şi, deşi suntem destul de diferiţi, lucrăm foarte bine împreună – suntem o echipă grozavă.
R.: Care este rolul fiecăruia?
M.H.: În acest proiect, există mai multe sarcini diferite. Creăm o hartă a accesibilităţii pentru Baia Mare, creştem gradul de conştientizare asupra problemelor cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi din oraş, contactăm „influenceri” pentru inspiraţie şi sensibilizarea comunităţii locale şi creăm activităţi atât pentru Centrul Esperando, cât şi pentru evenimentele noastre săptămânale numit ”disABLE2HAVE FUN”. Săptămânal, ne întâlnim cu persoane cu dizabilităţi pentru a ne distra şi pentru a învăţa împreună – de exemplu întâlnirea în parc pentru a juca frisbee sau a merge la muzeu şi a juca jocuri de societate. De două ori pe săptămână, mergem la Centrul Esperando pentru a ajuta şi a face activităţi cu copiii de acolo; am descoperit că îmi place foarte mult să lucrez cu copiii şi că pot să-i fac să râdă şi să se distreze, iar asta îmi înveseleşte ziua. Chiar acum, de exemplu, lucrăm la un videoclip grozav despre cum este să ne deplasăm în Baia Mare cu un scaun cu rotile – aşteptăm cu nerăbdare să vedem rezultatul.
R.: Cum este această experienţă pentru tine?
M.H.: Experienţa mea de lucru constă în muncă într-o fabrică de peşte, într-o benzinărie şi într-o bucătărie (spălat vase), aşa că acest tip de muncă a fost nou pentru mine – ceea ce este foarte frumos, pentru că am vrut să am parte deexperienţe noi! La început, am simţit că ne întoarcem la şcoală căci aveam multe hârtii de completat, dar după ce am început corect proiectul şi ne-am adaptat la noul mediu, am experimentat un program de lucru foarte diferit atât la birou, cât şi în afara acestuia. În biroul nostru avem o atmosferă plăcută. Acum suntem implicaţi, în total, în trei proiecte diferite, cu voluntari din Franţa şi Spania. Pentru că, deşi avem venit pentru proiect, desigur, contează şi oamenii de aici! În luna martie, am avut multe zile de naştere, iar biroul era plin de prăjituri şi mâncare din toate ţările noastre. A fost foarte frumos să împărtăşim acest lucru unul cu celălalt faptul că am putut face asta chiar ajută la crearea unei atmosfere plăcute. Nişte bucăţele de tort şi râsete pe ici pe colo sigur îmbunătăţesc productivitatea. Această experienţă este, de asemenea, şi pentru mine. Învăţ despre lume, despre alţi oameni şi despre mine, dobândesc noi abilităţi şi devin mai independentă şi confortabilă în afara zonei mele de confort. M-am dezvoltat foarte mult ca persoană în timpul petrecut aici şi sunt curioasă despre cine voi fi la sfârşitul acestui proiect.