Udătoriul este sărbătoarea agrară a primăverii, cu rădăcini precreștine, o sărbătoare laică a mirabilei semințe, totul se desfășoară după un ritual bine stabilit cu mici deosebiri de la sat la sat. Această zi este asociată cu cinstirea de către comunitatea satului a celui mai vrednic om, care a ieșit primul la arat.
În Rus, după cum povestește Virgil, ultimul Udătoriu a avut loc în primăvara anului 1950- a doua zi de Paști. Organizarea acestui eveniment cădea în sarcina feciorilor din sat, ei stabileau pe cine îl vor duce la vale să-l ude, de unde vine și numele de Udătoriu, gospodarul era ales nu numai după hărnicie, ci și după disponibilitatea de-a putea asigura participanților băutură, mâncare și voie bună.
La ieșitul de la biserică, o mână de feciori l-au luat pe subsuori pe badea Victor, om destoinic și bine văzut în rândul oamenilor din sat, l-au pus pe toaca bisericii și au mers cu el până acasă. Alaiul a intrat în casă, gazda a pus pe masă toate cele necesare unei petreceri pe cinste, din casă nu se ieșea până când alesul nu ghicea cele trei obiecte care se aflau într-o farfurie acoperită, afară era pregatită și înstruțată tileguța, trasă de doi boi cu ciucălăi în coarne. Sărbătoritul este pus pe tileguță cu un bici în mână, să ducă alaiul la vale, fiind bine încadrat de feciori pentru a nu putea fugi, iar după ritualul spălării, participanții se întorceau, iar petrecerea continua.
Nănașa Valeria povestea că, într-un an, a fost ales Tănăsaia lui Milian, om înstărit și mare iubitor de viață. Știa că va fi dus la vale, și-a pregătit un scenariu pentru a fugi, a desfăcut o leasă de la un gard pe lângă care trebuia să treacă cu alaiul, ajuns în dreptul locului respectiv, a sărit de pe tileguţă, a împins leasa care era prinsă numai de formă și dus a fost. Feciorii n-au reușit să-l prindă în hotarul satului, în astfel de situații ei trebuiau să-l înconjoare cu ouă roșii el stând întins pe spate, drept răsplată.
Îmi aduc aminte de clăcile și petrecerile care se făceau la uncheșu Iustin, la care badea Tănăsaie nu lipsea, muzica era la patefon cu plăci, la tătuca îi puneau placa cu cântecul „Pavele călca- te-ar boala/ Pavele, Pavele”… și Pe Mureș și pe Târnavă. Io aveam 4-5 ani, badea Tănăsaie mă prindea și mă arunca în sus și îmi zicea să-l chem la nuntă când m-oi însura. Patefonul a fost vândut la un șișestean, am încercat să-l recuperez dar n-am reușit, din păcate… Sărbătorile din ziua de azi au formă dar n-au conținut, totul se mimează, acel mod de viață a dispărut și cu el toate obiceiurile și tradițiile. Am fost martor la încercări de-a reanima acel mod de viață, nu numai în Rus, ci și-n alte sate, crezând că se mai întoarce mortul de la groapă. A fost o ultimă încercare, ce s-a dus, odată cu ei…”
Mărturie a lui Ionelu Pavălu Petruchii,
Baia Mare 2021
