Ajungi în Ieud și o iei spre pădure, deși nu prevestește nimic, nu ai mari așteptări. Imposibil să nu găsești ceva, mai ales că sunt iubitori de natură și acolo. Primim și un semnal negativ, am întrebat pădurarul zonei ce e frumos de văzut sus în pădurea Ieudului și ne-a zis sec că… nimic. Ba și drumul e înzăpezit. Și nu e nimic de văzut. Colegul de deplasare, montaniardul Ionică Pop, ne-a liniștit însă. „Nu toți văd în pădure ceea ce vedem noi. Unii, în cazul de față, văd pădurea ca fiind un UP (unitate de producție), iar copacul îl evaluează în metri steri…”
Parcurgem deci Ieudul, cel odinioară tradițional, intrăm pe drumul forestier spre pădure. Deși suntem pe Valea Izei, de fapt bântuim sub versantul nordic al munților Țibleș! La Corhă, primul loc interesant de pe traseu, găsim „Berbecii lui Murilă”, bolovani mari desprinși din versant ce și-au găsit locul final de odihnă în iarbă, pe coame înverzite. Ajungem în poiana numită Cărbunărie, semn că odinioară aici se făcea mangal. Acolo, râul primește un afluent de stânga, valea Muncelu, mai urcăm pe drumul forestier modernizat. Odinioară, împreună cu primarul comunei, Traian David, urcasem pe drum până la o tabără de tăietori de lemn tradiționali, cu căruțe, cu țapine. Mai mare dragul să vezi meseria făcută ca odinioară, fără TAF… Ajungem la o confluență de râuri, în stânga e valea Ursoaia, în dreapta Cârligătura și Râușorul. Nu omitem o superbă scurgere de pe un versant, excelentă pentru rapel prin apa ce venea la acel moment cam până în genunchi. Nici vorbă de zăpadă pe drum, într-un singur loc e un fir discret, pe mijloc de drum.
Dacă urci pe valea din stânga, dai în acel loc unde văzusem forestierii tradiționali. Probabil mai lucrează, poate cu mijloace moderne, câtă vreme, la altă confluență, drumul are fundație de rumeguș! Pe o porțiune, drumul e făcut din rumeguș. Dar locurile sunt superbe, drumul bun de altfel, vizibil sănătos, e însoțit tot timpul de văi furtunoase, cu talveg din stâncă, cu așa-numitele marmite. Revenim la prima confluență și urcăm și pe Cârligătură în sus, din păcate pe cât de frumoasă e zona, pe atât de multă mizerie e aruncată aiurea, mai cu seamă spre râu. Apare și zăpadă pe drum, în sfârșit. Pe Râușor în sus, valea e plină de mici cascade, de repezișuri, un loc musai de vizitat, mai ales când e destulă apă ca să ai ce vedea. Ionică Pop spune că suntem deja în zonă de urs, așa că ne uităm și după urme. Văi furtunoase vin din toate părțile, de pe toți versanții.
Ajungem la un loc unde trebuie să te decizi dacă-ți mănânci acolo toată ziua sau te întorci. Adică te apropii încet de spatele Țibleșului, de zona montană. Un cuvânt de laudă trebuie spus ieudenilor…au o imaginație superbă în a boteza locurile. Îi iertăm pentru gunoaie…dacă și le adună, deși e greu de crezut că un sătean ar urca atâta amar de drum forestier să-și arunce gunoaiele în munți. Ia auziți aici nume de locuri… Fața Ursoaiei, Fața Cârligăturii, Dosul Călimanului, Măgura Conciului, La Coveți, Preluca Cujnerului, vârful Aldior. Repedea Mare și Repedea Mică, astea sunt deja văi cu caracter de torent. Vârful Măguriței. Sigur, există și reversul medaliei. Cobori de la munte, dintre toponimele acelea superbe, oprești la primul sătean găsit la drum și-l întrebi cum îi zice în acel loc râului. „Pă râu””, zice laconic. Cum? Mai sus îi Ursoaia, Cârligătura, mai jos îi Ieudișor, aici îi ziceți „Pă râu”?/Da.
Una peste alta, zona de pădure a Ieudului ar putea deveni ușor una turistică. Odinioară, primarul comunei ne spunea că există posibilitatea legăturii de drum spre Groșii Țibleșului, fusese alternativă a celui ce s-a făcut între Botiza și Groși. Care e practic, interesant, dar copleșit de exploatări forestiere și de asemenea cu probleme de fundație sau de căderi de pietre și alunecări de teren. Ce se vede în pădure la Ieud are față de zonă de picnic, așa cum au fost odinioară prin MaramureșValea Vinului, Lighet, valea Chiuzbăii, valea Usturoiu. Minus gunoaiele lăsate în urmă.
