Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a recunoscut Ruta Destinațiilor Europene de Excelență (EDEN) ca rută cultural-turistică națională. Aceasta cuprinde 36 de destinații din România, străbătând 20 dintre județele țării, printre care și județul Maramureș.
Cu cele patru destinații, Maramureșul se află în topul județelor în ceea ce privește numărul de locații prezente în rută.
Desemnarea destinațiilor EDEN a avut loc în urma unor concursuri organizate de către autoritățile naționale de turism ale statelor participante. În urma concursului cu tema turismul cultural tangibil, organizat în anul 2017, județul Maramureș a câștigat locurile II și III, Țara Chioarului și municipiul Sighetu Marmației devenind destinații EDEN. De asemenea, în cadrul competiției din anul 2019, a cărui temă a fost turismul de sănătate și relaxare, orașul Tăuții-Măgherăuș a obținut locul I, iar stațiunea Ocna Șugatag, locul V.