În weekend, polițiștii maramureșeni au identificat în trafic 5 bărbați care au condus după ce au consumat băuturi alcoolice.
Bărbații, cu vârste cuprinse între 20 și 72 de ani, toți din Maramureș, în urma testării cu aparatul etilotest au avut alcoolemia între 0,54 mg/l și 1,11 mg/l alcool în aerul expirat.
În patru dintre aceste cazuri polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar într-un caz a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, fără permis, iar vehiculul nu era înmatriculat.