Cu toată neliniștea lumii în care trăim, de la afurisita de pandemie până la mișcările recente de la granița cu Ucraina, care pun în ecuație și Basarabia, mai există conștiințe românești, curajoase și argumentate, de credința în limba neamului românesc. O redută convingătoare este revista „Limba Română”, de la Chișinău, apărută în anul 1991, condusă acum de doi intelectuali confirmați de opera lor: Alexandru Bantoș, redactor-șef, și Ana Bantoș, redactor-șef adjunct. Revista apare sub auspiciile Academiei Române. Conducerea actuală și-a făcut un obiectiv consecvent de a promova valori ale Maramureșului în paginile revistei. Așa, nu se uită descălecatul voievodal în Moldova, iar memoria istoriei poate fi menținută prin luciditatea generațiilor. Prin scris.
Mai zilele trecute, am primit de la Chișinău recentul număr al revistei „Limba Română” (ianuarie – februarie). Cred că este singura publicație, din universul lingvistic românesc, care abordează teme majore în care se regăsesc conștiința românească și spiritul culturii române de pe cele două maluri ale Prutului. Acest număr este pus sub crezul lui Ioan A. Bassarabescu: „Apărarea intereselor limbii românești e una din garanțiile viitorului nostru național și, prin urmare, o sfântă datorie patriotică.” În acest număr, legătura Maramureșului cu spiritul limbii române de dincolo de Prut este ilustrată prin cinstirea scriitorului și omului politic de la noi, Gheorghe Mihai Bârlea, la împlinirea vârstei de 70 de ani. Colegiul de redacție al revistei, din care sărbătoritul face parte, îi adresează o emoționantă scrisoare, în care, printre altele, îi mulțumește pentru receptivitatea de care a dat dovadă, de fiecare dată când revista se ciocnea de multiple impedimente.
Știu, că i-am fost alături. Ana Bantoș, un critic riguros și bun cunoscător al limbajului poetic, apreciază poezia domnului Bârlea ca fiind „supravegheată îndeaproape de spiritul lucid al poetului modern.” Mai scrie criticul despre “prezența realului în contextul istoric, dar și dimensiunea erotică, în sensul iubirii de Dumnezeu.” Într-o gândire jucăușă, dar profundă, Gheorghe Mihai Bârlea face o splendidă reverență de frățietate: „Când mi-e bine, când mi-e rău, gândul mi-i la Chișinău.” Portretul sărbătoritului în revista „Limba Română” este sporit de un text al poetei Anei Blandiana, care evocă personalitate a lui, în contextul devenirii Memorialului sighetean, unde domnul Bârlea a fost director, dar face și aprecieri asupra poeziei sale.
M-am înscris și eu cu un text despre prietenul și intelectualul, care mi-a însoțit o mare parte din viață. Un substanțial grupaj de poeme vine să confirme împlinirea unui autor de excepție. De la fericitul păstor, la lupta cu zeii. Legătura lui Gheorghe Mihai Bârlea cu Basarabia este un nod gordian, care nu poate fi tăiat nici de visătorii cuceritori. Un alt pilon maramureșean la Chișinău a fost universitarul băimărean Nicolae Felecan, membru în colegiul de redacție al revistei „Limba Română”, care îi aduce un binemeritat omagiu. Săvârșit din viață în luna noiembrie, anul trecut. Semnatar a numeroase lucrări științifice din domeniul istoriei limbii române și a dialectologiei, prezent la manifestările culturale de la Casa Limbii Române „Nichita Stănescu,” profesorul Nicolae Felecan este socotit o personalitate care a scris o pagină de neșters în istoria neamului românesc.
Scriu articole omagiale prof. univ. dr. Ioana Vintilă-Rădulescu, din partea Academiei Române, prof. univ. dr. G.G.Neamțu, Facultatea de Litere a UBB Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Vasile D. Țâră, Universitatea de Vest din Timișoara, Gheorghe Chivu, Academia Română, și Gheorghe Glodeanu, Centrul Universitar Nord, Baia Mare. Sunt și câteva texte, extrem de aplicate, despre marele savant lingvist, Eugen Coșeriu, basarabean care și-a expus cercetările în multe universități ale lumii. Sfârșesc cu începutul acestui număr, adică cu editorialul lui Alexandru Bantoș, care decupează derapajele lingvistice și chestiunea limbii. Autorul cere ca în forul legislativ suprem să domnească sentimentul acut al prezentului și al responsabilității, în fața viitorului, pentru destinul acestei părți de neam, tineri chemați să realizeze, cu ambiție și siguranță, inexorabilul proces de emancipare națională, declanșat la sfârșitul veacului trecut, în care limba maternă – română – a fost stindardul ce ne-a unit.
O revistă unică în felul ei. Care apare la Chișinău. Așa continuăm unirea prin cultură a neamului de pe cele două maluri ale Prutului.
