Vremurile absolut istorice pe care le trăim nu ne mai dau timp să rumegăm la tot ceea ce pierdem. Deși ar trebui s-o facem. Cel mai simplu exemplu ce ne vine în minte e clasica, legendara și istorica „ședință” de pe laviță, din fața porții, clasică pe valea Izei mai ales. Unde se adună ba bărbați, ba femei, rareori împreună, și dezbat. Orice.
Pandemia i-a ținut prizonieri în case. Apoi, meșterii populari. Pe degete deja, și ei în con de umbră, în lipsa târgurilor și a serbărilor câmpenești. Dar omul simplu, băbuca de la țară, badea ce pleacă de-acasă cu securea pe umăr, da de vede un lemn ce-i place… Ne propunem să revenim asupra lor, să vi-i reamintim. Sunt bunicii și părinții noștri. Ne vor lipsi, ca să fim abrupt de direcți. E vremea să le facem o reverență!!
La 71 de ani, Ioan Andreicuț este probabil singurul artist/meșter artizan din Gârdani. Ba poate de pe acel mal de Someș, pentru că nu mai știm vreun meșter, eventual un sculptor, dincolo de apă. I-am călcat pragul, am fost să-i vedem exponatele. Ne spune, simplu, firesc, că n-a avut timp de meșterit, până a ajuns în pensie, nu l-au lăsat animalele și pământul…
„Am fost mecanic de utilaje de construcții. Drag de pictură am avut eu dintotdeauna, da niciodată n-am avut vreme de așa ceva. Până în 2003, când mi-am făcut timp de toate. Am avut pasiunea, n-am avut posibilitatea. La început, am făcut schițe în tuș. Cum vedeți…teme religioase, voievozi. Apoi, am văzut lucrări, idei, m-am ambiționat, am făcut și eu. Am început să pictez. Apoi, am început să adun lemne naturale, cum le-am văzut eu în pădure.
Io de expus n-am expus. N-am avut timp în veci. Și când aș fi vrut, m-am dus pe la Baia Mare, nu m-o prea agreat. Deși o făcut expoziții colective cu lucrări mult mai slabe. Nu contează. Apoi, din 2003 m-am apucat serios. Am făcut și vaze din piatră de râu, cu ciment moale. Și pictură pe lemn. Și tablouri. Tot felul. Nu pot să vă spun cât îmi ia o lucrare, ca timp, a fost una pe care am lucrat o iarnă întreagă, mi-o fost dragă. Amu îi plin pe-aici, aș da din ele deja, să fac altele. Io n-am glumit când v-am zis, nu m-o lăsat lucrul să pictez, pământul și animalele. Amu am țâpat animalele. Da recunosc, imediat începe agricultura, de ea nu mă pot lăsa…”, spune septuagenarul.
Iubește florile, sunt tema lui preferată. A intrat inițial și într-o asociație a meșterilor populari, dar nu și-a găsit timp să expună, să-și vadă lucrările prin țară. Încercăm noi să-l aducem în atenție, acum, iute, până nu se răzgândește și-și ia iar animale, și-o ia de la început!!!
