HC Dunărea Brăila – CS Minaur Baia Mare 24-31 (12-12)
Fetele de la CS Minaur sunt ca și calificate în Final 4 EHF European League, după ce în prima manșă au dispus, în duelul românesc cu HC Dunărea Brăila, desfășurat în deplasare, cu scorul de 24-31 (12-12). Scorul reconfortant din prima manșă, dar și evoluția echipei antrenate de Costică Buceschi ne dau dreptul să sperăm la adjudecarea trofeului, la care de altfel Minaur este cotată cu șanse reale de către specialiști încă de la începutul competiției.
Și în disputa românească CS Minaur a arătat ca o echipă omogenă, ce practică un handbal plăcut ochiului, cu jucătoare de mare calitate, diferența dintre gruparea noastră și Brăila fiind evidentă. Nici în retur nu credem că vor fi probleme și băimărencele vor bifa o calificare meritorie și, în același timp, mai ușor decât s-ar fi gândit.
Oaspetele încep bine partida de la Dunăre și pun în dreptul lor un avans de două goluri după șase minute, 1-3. Brăila egalează imediat la 3, dar Minaur deține iarăși o distanță de două lungimi, 6-8 (15), dublată peste alte două minute, 6-10. Acuzăm o cădere, probabil și pe un fond de relaxare, premițându-le brăilencelor să egaleze la 10 (22), egalitate care persistă și la finalul primelor 30 de minute, 12-12. Cu indicații prețioase la pauză, dar și cu radiografie rapidă a greșelilor din prima parte, CS Minaur repară simțitor aceste inconveniente și beneficiază de o parte secundă mult mai solidă. În primă fază ne desprindem la trei goluri, 14-17 (38), însă un scurtcircuit ne provoacă emoții, 17-18 (43). Singurele ale părții secunde, fiindcă băimărencele se desprind tot mai clar, fără ca Dunărea să mai țină pasul cu adversarul. Diferența ajunge la plus patru, 20-24 (51), după care la plus șapte – 20-27 (54), ca apoi și la opt lungimi – 21-29 (57), iar în final Minaur să se impună la șapte goluri, 24-31, suficient pentru a nu tremura abolut deloc la retur. E aproape imposibil ca Brăila să mai aibă speranțe la o întoarcere a rezultatului la revanșă, CS Minaur fiind echipa care se află efectiv pe val și care poate realiza lucruri mărețe în actualul sezon.
• Sala Sporturilor ”Danubius” Brăila. • Arbitri: Ilir Bytyqi / Syart Kasapi (Kosovo). Delegat EHF: Ilie Vizitiu (Republica Moldova). • Aruncări de la 7 m: 3-0 (transformate 2-0; a ratat Czeczi). Minute de eliminare 6-8. • HC Dunărea Brăila: Nenezic (3 intervenții), Șerban (2 intervenții) – Dmitrovic 7 (1 din 7 m), Czeczi 5 (1 din 7 m), Kanaval 4, Zamfirescu 3, Udriștioiu 2, Safta 1, Milic 1, Tiron 1, Bucur, Lima de Araujo. Antrenor: Neven Hrupec. • CS Minaur Baia Mare: Idehn (11 intervenții, a apărat și un 7 m), Enache – Kovacevic 8, Lavko 7, Blohm 5, Fujita 4, Larissa Araujo 2, Laslo 2, Polocoșer 1, Kerekeș 1, Tănasie 1, Burlachenko, De Souza, A. Popa, Cioca, Seraficeanu. Antrenori: Costică Buceschi, Magda Kovacs și Claudia Cetățeanu.