Vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, Radu Trufan, l-a vizitat pe Vasile Moșu Deac în Bogdan Vodă, acolo unde timp de 16 ani a fost primar și viceprimar al comunei. Oficialul spune că a avut parte de o adevărată lecție de viață și de istorie.
„Mereu cu închinare la Dumnezeu, a reușit să își îndeplinească mare parte a viselor pe care le-a avut pentru maramureșenii săi. De fiecare dată când a umblat pe la „conducători”, fie că au fost miniștri sau secretari de stat, s-a îmbrăcat doar în straie populare. Așa și-a arătat respectul pentru întemeietorii Maramureșului.
Înzestrat cu bun simț, Moșu are o bogăție inestimabilă: dragostea pentru tradiții, zbătându-se mereu pentru promovarea valorii și frumuseților din Cuhea”, a punctat vicepreședintele CJ Maramureș. El a mai arătat că în discuțiile purtate cu Moșu Deac, acesta și-a exprimat o mare dorință: „casa unde locuiește alături de soția sa și fiul său, construită în 1780 și care tăinuiește multe povești ale strămoșilor săi, să intre în patrimoniul Consiliului Județean Maramureș. Își dorește cu ardoare să fie conservată, iar turiștii care ajung aici din toate colțurile lumii să cunoască povestea locului unde cu peste 600 de ani în urmă descăleca voievodul Bogdan Vodă, întemeietorul Maramureșului. Alături de executivul județului facem demersurile necesare pentru îndeplinirea dorinței Moșului din Cuhea. Aflată în patrimoniul Ministerului Culturii, casa trebuie reabilitată și conservată pentru ca noi toți să ne bucurăm de munca de o viață a celui pe care îl putem considera, fără să greșim, o legendă vie a Maramureșului”, a conchis Radu Trufan.