Frustrarea e mare când ratezi o oportunitate imensă să te califici la Olimpiadă, această șansă neivindu-se în fiecare zi. Jucătoarele naționalei feminine de handbal au simțit-o pe propria piele, care nu vor avea posibilitatea să meargă la Tokyo, după ce decisivul cu Muntenegru nu a ieșit cum trebuia. Victoria la cinci goluri ar fi asigurat participarea la Olimpiadă, doar că Neagu și compania s-au impus doar la trei lungimi, 28-25.
Cauzele acestei ratări ar fi multiple, iar cea mai importantă este prestația echipei. Una modestă, ca să nu folosim și alți termeni nelalocul lor. În cele două meciuri, cu Norvegia și Muntenegru, s-a putut observa cât se poate de clar că o parte însemnată a jucătoarelor nu au jucat la adevărata valoare, chiar dacă dispun de reale calități. Dedu și Dumanska au fost aproape inexistente în poartă, Buceschi și Laslo nu au avut deloc inspirație în niciuna dintre partide, iar Perianu și Polocoșer au dezamăgit în defensivă. Vorbind și mai realist, când Neagu va dispărea din echipa națională, adio calificări la turnee finale, Cristina fiind de foarte mulți ani emblema tricolorelor. E a nu știu câta oară când ne înecăm la mal, însă problema este că nici nu vrem să învățăm din greșelile pe care le repetăm pe bandă rulantă. Și nici nu o vom face, în primul rând lipsindu-ne mentalitatea care să ne ducă spre performanță.
Pe de altă parte, nu credem că în această confruntare s-au pierdut biletele pentru Tokyo, murdăria din handbalul românesc spunând totul. Atâta timp cât faci compromisuri pe toate palierele, începând de la juniori și până la seniori, atât în competițiile masculine, cât și cele feminine, nu ai nici cea mai mică speranță că vei progresa ca țară. Un alt punct sensibil este și cel al arbitrajului, în continuare multe partide din campionatul intern decizându-se pe erorile intenționate ale fluierașilor. Deciziile nu se iau în folosul handbalului, ci în favoarea celor cu anumite interese, personaje aflate în interiorul forului de specialitate, care au de întors favoruri către anumite cluburi cu potență financiară. Acestea sunt doar câteva dintre motivele care ne împiedică să progresăm pe plan internațional la nivel de loturi naționale, și am putea insista și asupra altor exemple. În țara noastră s-a creat un curent de a face performanță într-un timp extrem de scurt, dacă ar fi posibil de pe o zi pe alta, nu de a construi ceva pe termen lung și de a produce constant. Nu cred că ar trebui să ne mai mire nimic, concluzia fiind una foarte simplă: cum e țara, așa e și sportul!
