Înainte de a mă așeza la masa de scris, am fost pe străzile orașului, prin magazine de legume și fructe, la ghișeul de covrigi, la farmacie, la chioșcul de ziare și la magazinul de pâine. Am venit încărcat cu reacții neprovocate de mine, ci doar auzite, spuse cu voce tare. Lumea prin care am trecut ieri avea măști pe față, la rând, pentru a intra acolo unde aveau nevoie. Da, așa poți surprinde un segment de realitate adevărată. Subiectul decupat de mine, pentru acest text, este tocmai povestea vaccinării și a celor care fug de ea. Să mă credeți că m-am întâlnit cu băimăreni, evident, cunoștințe prin vreme, cu atitudine pentru vaccinare, ori cu reticențe, sau împotriva ei.
Pe acest fond de realitate constatată, am ajuns la declarația premierului, care a spus recent în public că există o campanie împotriva vaccinării, refuzul măștilor, cu îmbrățișarea petrecerilor fără regulament. Da, lumea nu este făcută să adoarmă în timpul vieții ei. Pentru toți acești revoltați, crede premierul, „aceste acțiuni sunt similare cu acțiuni ale unor teroriști.” A fost o mare greșeală diplomatică și politică, deoarece acest termen nu trebuia să iasă din gura unui premier. Mai ales că face parte dintr-o rigoare diplomatică față de această țară. Eu am înțeles, domnule premier, ce doreați să spuneți, dar termenul este asociat cu dimensiuni mult mai crude și periculoase din istoria recentă.
Cum era firesc, opoziția și exagerații fără doctrină au profitat de gafa făcută de șeful Guvernului. La noi, și în alte țări europene, au loc periodic demonstrații, mai mari ori mai restrânse, împotriva vaccinării, împotriva măștilor, restricțiilor de circulație. Se ridică voci care apreciază că s-ar viola niște drepturi ale cetățenilor. Așa se nasc luptătorii pentru libertate, care apără drepturi ale liberei circulații, dreptul la opinie și a dispune de propriul corp. E adevărat, de la ultimul război, în țările democratice, nu au existat asemenea limite ale drepturilor pe o durată indecisă. Dar ce uită protestatarii este faptul că sunt în situația de a atinge grav alte drepturi, cu nimic mai puțin sacre și importante. Refuzul vaccinării și abordarea unor teorii conspiraționiste neagă dreptul la sănătate al celor care nu s-au vaccinat.
Se strigă în stradă, sau în presă, că moartea nu există! Că totul este o făcătură. Dar moartea o vedem cu ochii. Și ea se prelinge perfid și tragic în lumea noastră infectată. Se prăbușesc lângă noi prieteni și vecini. Și ochii unora nu văd asta. Ei vorbesc de libertăți, dar sunt dispuși să fie transmițători de viruși. Disprețul față de sănătatea proprie ar trebui să nu ne privească, deși creștinul nu este indiferent, dar contagiunea este alarmantă. Mă sperie că spaima firească a omului din noi se vrea o taină a unor răzvrătiți. Nu se poate închipui un sfârșit al pandemiei fără luciditate și echilibru, și în țara noastră. Răspândirea de știri false, temeri și pseudoștiință în public, se vrea ca unii și alții să gândească asemenea lor. Se apelează la vorbe cuceritoare, se evocă categorii sociale oprimate, ori este sfădit aspru un sistem ticăloșit.
Dar să revin la spusa nefericită a premierului, rău sfătuit. Fără cuvântul acela care este păcătos, ideea de a ne ocroti, și pe calea guvernului, nu mi se pare o mare asuprire. Oamenii cu care m-am întâlnit pe strada băimăreană tocmai grija de a nu se îmbolnăvi o purtau. Dialogurile mascate, evident enervante, le-am purtat tocmai în perimetrul străjuit de spaimă și taină. Propaganda antivaccinare, rulată cu bună știință, mi se pare o atingere tocmai la libertatea de a decide singur. Cine nu dorește, în taină, nu se vaccinează. Ar fi bine să-l cunosc pe omul acela care poartă libertarea în strigăt, să pot păstra distanța sanitară față de el. Să nu mai lungesc scrisul, constat, în lumea în care trăiesc, că este o spaimă.
Apoi, mai intuiesc și o taină a multor manifestații, care au o serioasă încărcătură politică. De care mă feresc. La ora aceasta cuvântul de ordine este sănătatea. Cu ea nu ne putem juca, precum nu ne putem juca cu moartea. Observ că marele corp medical românesc este, de multe ori, luat în derâdere. Este un păcat că nu ne dăm seama că tot acolo apelezi, la necaz. Când te apucă spaima. Iar ei, doctorii, îți dezleagă taina spaimei tale.
