Suprafața fondului funciar scade an de an prin scoaterea unor terenuri din circuitul agricol, cu toate că Legea 18/1991 le consideră bunuri de interes național, a căror destinație nu poate fi schimbată. După Revoluția din 1989, au fost introduse reguli democratice pentru utilizarea terenurilor, însă după reconstituirea dreptului privat de proprietate a început înstrăinarea acestora pentru construcții. Multe pămînturi sînt scoase din circuitul agricol, fără ca legile să fie respectate.
Ne interesează solul fertil
După cooperativizarea din 1962, agronomii au administrat 300-500 kg/ha de îngrășăminte chimice, pentru a obține producții mari. Culturile n-au primit îngrășăminte organice (gunoi de grajd), așa că plantele s-au hrănit cu humus din rezerva solului, care a scăzut an de an, pînă spre zero. După retrocedare, oamenii și-au dat seama că solul este secătuit. Pentru a-l readuce la un grad de fertilitate acceptabil, ar avea nevoie de gunoi de grajd și de culturi verzi tot anul (trifoi, lucernă, ghizdei), care ajută la fertilizarea naturală.
Humusul se obține prin descompunerea în sol a plantelor, a excrementelor de animale și a animalelor moarte. Este nevoie de 2-7% humus în sol, pentru ca plantele să rodească bine. Humusul asigură hrana culturilor, dar și substanțe care le protejează de boli. Solurile sărace au culoarea galben-cenușiu, iar cele bogate în humus sînt negre. Artificial, humusul se obține ușor prin administrarea de gunoi de grajd fermentat (10 t/ha/an), un indicator sigur de fertilitate fiind prezența rîmelor. Solul fertil (humusul, loessul, cernoziomul, pămîntul de frunze) este cel mai de preț bun al țării.
Ahtiați după bani
Legea a prevăzut ca stratul de 20-30 cm de sol fertil decopertat de pe terenurile scoase din circuitul agricol să fie împrăștiat pe terenuri mai puțin fertile. Dar articolul a dat greș, de vreme ce nici un hectar de teren neagricol n-a fost pus în circuitul agricol. Unde a ajuns solul fertil? Bănuim că a fost aruncat aiurea.
Avem motive să vorbim de o „mafie” a balastierelor din lunci, una a pășunilor comunale, una a livezilor desființate, una a pajiștilor permanente concesionate unor societăți comerciale. Solul, resursă națională, este risipit. Vînzarea de pămînt fertil este interzisă prin Constituție. Terenul poate fi scos din circuitul agricol după plata unei taxe de 2-4 lei/metru pătrat și decopertarea stratului negru, însă primarii și consilierii locali, cu complicitatea prefecților și a miniștrilor agriculturii, au acceptat încălcarea legii, în ideea că „n-o să ne bage pe toți la pușcărie”.
Tîrziu de tot, a fost constatat dezastrul produs la nivelul țării și Parlamentul a emis Legea nr. 186 din 24 iulie, publicată în Monitorul Oficial nr. 598 din 25 iulie 2017, care prevedea că scoaterea din circuitul agricol se poate face retroactiv prin plata de trei ori a tarifului, în doi ani. Iar în 12 decembrie 2020, termenul de intrare în legalitate a fost prelungit cu încă 5 ani. În loc să stopeze mafia solului, statul e mai interesat de bani, iluzionîndu-se că va ameliora fondul funciar cu aceste sume triplate. Ca de obicei, banii își vor pierde urma.
Primarii capitaliști
După apariția Legii 18/1991, funcția de primar a fost cea mai respectată, căci el împărțea pămîntul și semna punerile în posesie. În anii 1997 și 2000, Parlamentul a încercat corectarea Legii 18, însă și mai mari suprafețe de teren au ajuns în proprietatea celor neîndreptățiți.
În acest timp, proprietarii reali ai terenurilor se luptă în instanță cu comisiile de retrocedare, dar de regulă justiția le dă dreptate primarilor și prefecților. În 2020, un asemenea caz din Maramureș a fost judecat la Înalta Curte de Casație și Justiție, care în 4 mai 2020 a decis că termenul de retrocedare a expirat (deci proprietarii adevărați își pierd terenurile în favoarea celor falși). Vezi Dosarul nr. 7.581/182/2017, Tribunalul Maramureș – Secția I civilă, încheierea din 7 noiembrie 2019.
În 2020, Parlamentul a modificat de două ori Legea 18/1991, în ideea ca terenurile cu clădiri să rămînă ale proprietarilor de clădiri, deși Codul civil prevede că terenul este mai important decît clădirea, iar Constituția protejează proprietatea. La fel, pășunile sătești, primite în folosință de țărani prin Reforma agrară din 1921, au fost trecute din proprietatea publică a statului în proprietatea privată a comunelor sau orașelor, fiind în acest fel deschisă portița pentru înstrăinare.
Legile de modificare a Legii 18/1991, și au fost zeci, cîte una-două pe an, duc la diminuarea accelerată a fondului funciar local, județean și național și la distrugerea tradiției agricole a românilor. Cui folosește?!
Teama de Europa
Una dintre aceste modificări ale Legii 18/1991 obligă primăriile să mențină suprafața de pajiști permanente existente la 1 ianuarie 2007, așa cum prevede „art. 6 alin. (2) primul paragraf din Regulamentul (CE) nr. 73/2009 al Consiliului din 19 ianuarie 2009”. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a fost numită „autoritatea competentă pentru verificarea primăriilor”, dar n-a urmat nici o verificare și bănuim de ce. Ar fi fost cercetați penal mii de primari!
Legea afirmă că „pajiștile se folosesc pentru pășunatul animalelor și producerea de furaje”, iar pe de altă parte permite trei excepții: „amplasarea obiectivelor de interes național, județean sau local, declarate de utilitate publică”; „reconstituirea dreptului de proprietate în condițiile Legii nr. 165/2013”; „lucrări în cadrul unor programe de dezvoltare locală/județeană/regională, inițiate de autoritățile administrației publice locale”. Iar excepțiile au devenit regulă.
Scoaterea din circuitul agricol se realizează cu obligația: „beneficiarul să recupereze din terenurile neproductive o suprafață egală cu cea aprobată a fi scoasă din circuitul agricol”, (…) „astfel încît să nu scadă suprafața de pajiști la nivel local, județean sau național, după caz, sub cea prevăzută la art. 6 alin. (2) din Regulament”. Însă „beneficiarii” n-au refăcut nici un hectar de covor vegetal, nici un hectar de teren arabil, deci aceste legi nu ne sînt de folos.
Minciuna atotputernică
Legea 186/2017 prevedea că „terenurile se folosesc pentru producția agricolă și silvică”, iar „titularii obiectivelor de investiții sau de producții amplasate pe terenuri agricole și forestiere sînt obligați să ia măsuri de decopertare a stratului de sol fertil de pe suprafețele amplasamentelor aprobate, pe care să-l depoziteze și să-l niveleze pe terenuri neproductive sau slab productive, indicate de organele agricole sau silvice, în vederea punerii în valoare sau a ameliorării acestora”. Mai departe: „Autoritatea publică centrală care răspunde de agricultură și dezvoltare rurală și autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură desemnează specialiști împuterniciți cu evidența și monitorizarea depozitării și folosirii stratului de sol fertil”, Însă miniștrii n-au desemnat nici unul!
Concluzie. Parlamentul a dat o serie de legi pentru scoaterea terenurilor din circuitul agricol și silvic și a prevăzut sancțiuni dure, însă miniștrii agriculturii și pădurilor refuză să le aplice, semn că statul de drept nu funcționează, ci interesele obscure ale politicienilor
