În situaţia în care incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 3/ 1.000 de locuitori, dar mai mică de 6/ 1000 de locuitori, participarea la ore este cu prezenţă fizică în unitatea de învăţământ, conform noului ordin comun al ministrului Educaţiei şi cel al Sănătăţii, pentru toţi preşcolarii şi elevii din învăţământul primar, precum şi pentru elevii din clasele a VIII-a, a XII-a, a XIII-a şi elevii din anii terminali din învăţământul profesional şi postliceal, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, până la jumătate din numărul total de elevi înmatriculaţi în respectivele clase terminale. În localităţile unde este instituită măsura carantinei zonale nu sunt permise activităţile care impun prezenţa fizică a preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, iar activitatea didactică se desfăşoară exclusiv online. Tot noul ordin comun permite organizarea, cu prezenţa fizică, în unităţile de învăţământ din localităţile în care incidenţa cumulată în ultimele 14 zile este mai mică de 6/ 1000 de locuitori a următoarelor activităţi: simulările examenelor naţionale şi a examenelor pentru anii terminali; evaluările naţionale; orele remediale pentru toate clasele.