Cu Maramureșul din dreapta Tisei am o legătură din pruncie. Purtam în mine un fapt biografic, pe care niciodată nu am reușit să-l deslușesc până la capăt. Apoi, ca liceean în Sighetul Marmației, curiozitatea locurilor din dreapta Tisei mi-a fost alinată de povestirile dascălilor și neamurilor mele. Care aveau casa chiar pe malul Tisei. Vedeam sârma ghimpată. Mă întrebam: cum sunt oamenii de dincolo de apă? Ce fac? Cum le arată casele? Și multe alte întrebări despre o lume știută, dar necunoscută. Și a venit vremea să mă dumiresc. În 1990, am fost printre primii maramureșeni din stânga Apei care au ajuns în Slatina (Solotvino). Am avut o uimire pe care o port și astăzi. Și despre care am scris o carte.
An de an, am cunoscut oameni și locuri ca pe la noi. Cu toată vâltoarea istoriei, nu au renunțat la noblețea vorbei și a portului. Am intrat în case cu cergi, țoluri și cămăși cu pogmată ca în Săpânța. Istoria este lungă și uimitoare. După părerea mea, românii din dreapta Tisei fac parte din miracolul acestui popor. Am aflat aici oameni devotați spiritului de neam, cunoscători ai propriei lor identități. Cu toate vremurile năvălite peste ei. Ne-am cunoscut pentru a ne trezi din derută. După trei decenii de comunicare directă, avem suficiente argumente să spunem că am reușit să ne vedem sufletele. Oameni de nădejde sunt dincolo de Apă. Printre ei, acum în fruntea multor izbânzi, este Ion. M. Botoș. Deși nu era în primul eșalon al bunilor prieteni din 1990, românul din Apșa de Jos și-a recuperat, în biografia mea, timpul necunoscut. Numele lui a devenit sinonim cu afirmarea spiritului maramureșean din dreapta Tisei.
Energic și diplomat, în a purta mesajele nobilei urgențe, de a ieși din cercul de cretă caucazian, demersurile lui au deja sunet și răsunet. Este un om de încredere în destinul românilor din dreapta Tisei. A încercat cu succes bisturiul istoriei. Și i-au reușit multe intervenții. Cu ajutorul istoricului Ilie Gherheș, am deslușit câteva sigilii cu numele și inspirația dr. Ion M. Botoș. Conduce Uniunea Regională a Românilor din Transcarpatia „Dacia”, precum și gazeta regională social-politică „Apșa,” care apare de două decenii. A întemeiat Muzeul de Istorie și Etnografie al Românilor din Transcarpatia, o avere spirituală, de cercetare etnografică pentru zonă. Patronează Concursul literar „Mihai Eminescu” al elevilor români din regiune, unde se recită, se cântă și se stârnește creația tinerilor.
Ion M. Botoș este autorul a 18 cărți, albume și documente de istorie și etnografie despre românii din dreapta Tisei. La câteva a pus mintea, și documentarea, și fiica sa Ileana. Cum este cartea despre calvarul evreilor din Apșa de Jos și din împrejurimi. Ion M. Botoș este un redutabil cronicar al istoriei acestor locuri. Și cam singur, în felul lui. Deși nu este singur în unirea celor două maluri ale Tisei. Îl are, dincoace de Apă, pe dr. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare, care tocmai a rotunjit două decenii de păstorire, devotată și inspirată, a cărților în județ, în țară și prin Europa. Acolo unde se află români. Domnul Ardelean este călăuză științifică și sprijin în tipărirea lucrărilor domnului Botoș. Cu gazeta „Apșa” îl are cap de pod pe scriitorul Echim Vancea.
Ne-am întîlnit deseori pe cele două maluri ale râului hotar. Am avut bucuria să-i trec pragul Casei din Apșa de Jos. Unde am întâlnit o admirabilă familie luminată. Truda cărturărească este evidentă în celebrul Muzeu. Acolo, în Apșa de Jos, cea mai mare localitate românească din Transcarpatia, un om cu numele de Ion M. Botoș, în armonie cu spiritul locului, ostenește, și izbutește, să unească cele două maluri ale Tisei prin istorie și cultură. Cea mai durabilă investiție! Ion M. Botoș dă o replică admirabilă, peste timp, celebrei întâmplări din 1 Decembrie 1918. Atunci consăteanul lui, Ilie Filip, a strigat din disperare istorică, când Miron Cristea a anunțat că hotarul României Mari va fi pe Apă: „Vai, Domnule Episcop, dar pe noi, cei de peste Tisa, cui ne lăsați?” Episcopul ar fi răspuns: „Vom avea grijă de voi!” Istoria nu i-a dat dreptate înaltului prelat. Dar iată vin pe la noi și vremuri posibile. Care ne oferă prilejul să mai îndreptăm câte ceva din nedreptățile istoriei. Cu istețime, curaj și drag de istorie, românul din dreapta Tisei, Ion M. Botoș, trudește la unirea celor două maluri ale Tisei.
Omul despre care am vorbit, în acest text, a împlinit în aceste zile șase decenii de viață. La mulți ani, Ion M. Botoș, alături de distinsa ta familie! Curaj! Mai avem nevoie de poduri de suflet peste Apa care desparte istoria oamenilor de aceeași rădăcină de limbă. Scrisă și în podul Mănăstirii din Peri.
