Duminică, 21 februarie 2021, a XXXIII-a duminică după Sfintele Rusalii, Duminica Vameşului şi Fariseului, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească în biserica cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din localitatea Şomcuta Mare, o biserică veche de 135 de ani (1885), în fruntea unui sobor de preoţi şi a rostit cuvânt de învăţătură.
Sfânta Liturghie
Soborul a fost format din Pr. Nicolae Petruş, protopopul Chioarului, Pr. Adrian Morar, inspector social, Pr. Ioan Ilie Bucşa, paroh, Pr. Mircea Câmpean, slujitor, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Ionuţ Todorca, consilier eparhial cultural teologic şi comunicaţii media, Arhid. Vlad Verdeş, inspector catehizare, Arhid. Dr. Nifon Motogna, administratorul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul Psaltic „Theologos” al Episcopiei, dirijat de Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu. La priceasnă a cântat corul bisericii, dirijat de învăţătoarea Maria Coteţ, şi fetiţa Eliza Lazar din clasa a VII-a.
În biserică, credincioşii au păstrat distanţarea pevăzută în reglementările statului şi au purtat măşti de protecţie contra infectării cu SARS-COV 2. Între ei s-a aflat şi primarul Gheorghe Buda, care l-a întâmpinat pe Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin la sosirea în faţa bisericii.
Cuvântul de învăţătură
Pornind de la Evanghelia duminicii, a pildei Vameşului şi Fariseului, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a rostit un vast cuvânt de învăţătură, a vorbit de începutul perioadei Triodului, în care s-a intrat din această duminică, a vorbit apoi despre vameş şi fariseu, ca tipologii umane de creştini, care se roagă în biserică, fiecare separat, s-a oprit apoi la faptele plăcute lui Dumnezeu şi semenilor pe care trebuie să le facă creştinul zilelor noastre: să aducă ofrandă lui Dumnezeu pentru vii şi pentru morţi, să nu subestimeze valoarea umană a fratelui de lângă el. A mai vorbit şi despre misiunea învăţământului la ora de religie etc., până la concluzia finală pe care o desprindem din Evanghelia de azi: „să facem faptele fariseului, dar înaintea lui Dumnezeu să avem atitudinea vameşului”.
„Vameşul s-a întors mai îndreptăţit la casa lui, pentru că şi-a mărturisit păcatele, nu s-a lăudat cu virtuţile, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. Dumnezeu, care este atotbun, atotmilostiv, ştie tot, vede tot, cunoaşte toate cele ale noastre, şi suferinţa noastră, şi necazul nostru, şi nedreptăţile noastre, şi tot ce purtăm noi în viaţa noastră, Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor Săi, care Îl roagă şi strigă la El ziua şi noaptea? De aceea, spun eu, să nu ne temem, să ne rugăm în continuare lui Dumnezeu, pentru că El este singurul care poate opri nedreptăţile, bolile, asupririle, dictaturile, tot ce înseamnă derapaj de la umanitate şi de la Legile lui Dumnezeu. Sunt multe derapaje în lumea aceasta, de la legile omeneşti, de la umanitatea însăşi, care însemnează demnitate umană şi libertate universală, multe derapaje, şi de la Legile lui Dumnezeu nu mai vorbim câte derapaje sunt, dar Dumnezeu va interveni. Noi trebuie să ne rugăm. Nu ştim când şi cum va interveni, într-un fel sau altul. El este Cel care ţine în armonie Universul şi armonizează comunităţile, popoarele, lumea, cerul şi pământul. El este Acela.”
„De ce a spus Mântuitorul această pericopă evanghelică? Pentru că îi vedea pe unii că se cred superiori celorlalţi. Şi aceştia erau, în special, cărturarii şi fariseii. Aşa ne explică Sfântul Evanghelist Luca: văzând pe unii că se cred deasupra celorlalţi, a spus această pildă ca să-i smerească pe cărturari şi farisei. Ţinta erau cărturarii şi fariseii”, a precizat Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin.
Întâistătătorul Eparhiei Maramureşului şi Sătmarului, s-a adresat apoi şi preoţilor slujitori, amintindu-le de obligaţia lor, după modelul Mântuitorului:
„Terenul de pastoraţie pentru preoţi este suferinţa umană: cei abandonaţi, cei neînsemnaţi, cei singuri, aceştia sunt terenul de pastoraţie al nostru în secolul acesta, pentru că nimeni nu-i bagă în seamă, dar Dumnezeu nu-i neglijează. Şi Dumnezeu lucrează prin slujitorul Său, prin preot. Şi prin oamenii Săi, deoarece şi creştinii fac lucruri bune. Lucrează prin ceştinii buni Dumnezeu.”
Esenţa rugăciunii vameşului păcătos către Dumnezeu a subliniat-o Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin încă o dată, la sfârşitul cuvântului de învăţătură:
„Acest vameş, deşi păcătos, deşi un model de rele pratici, avea conştiinţa că Dumnezeu există, că el nu făcea fără să ştie că greşeşte, că-l vede, că ştie tot, că-i cunoaşte viaţa şi-i singurul Care poate să-l ajute şi să-l ierte. Numai Dumnezeu poate. Este foarte important să ştim că este un Dumnezeu în Cer, că vede şi ştie întreaga noastră viaţă şi cu bune şi cu rele, că ştie tot, că reţine, că iartă imediat ce L-am rugat. Vameşul a ştiu că există un Dumnezeu în cer.”
Mulţumiri
Cuvinte de mulţumire Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin pentru slujire şi pentru grija duhovnicească pe care o poartă credincioşilor din capitala Chioarului, pentru cuvântul de învăţătură au adus Părintele Protopop Nicolae Petruş şi Părintele paroh Ioan Ilie Bucşa, care a oferit în dar, pentru Muzeul Episcopiei, o frumoasă icoană a Maicii Domnului cu Pruncul.
Andrei Fărcaş, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”