Cine făcea săniuţele de care se bucurau atât de mult coconii în zilele cu omăt? „Pe unele le făceau „couacii” (fierarii), da mai mult, părinţii le făceau”, povesteşte Elena Opriş din Breb.
„Tata, fie iertat, şi el ne-o făcut o săniuţă frumoasă, de lemn, iar pă talpă se punea un fier de făcut potcoave, i se zicea „şparing”. Acela trebuia bătut şi încălzit şi pus pe talpa de la săniuţă. Se mai făcea şi cu vargă de coasă. Noi, când eram coconi, ziceam că „o făcut tată-său târloagă”, adică o săniuţă micuţă, încăpe numai un copil pă ie. Erau şi săniuţe din magazin, făcute foarte frumos, da cred că numa doi copii din sat din vreo 400 şi ceva o avut bani să-şi ia din acelea. Dac-o fost bun gospodar, o făcut o săniuţă frumoasă pentru copiii lui. Dac-o fost mai trăncălău, o făcut câte-o târloagă”, şi-a mai amintit Elena Opriş în ”Amintirile de pe derdeluş”, proiect derulat de Centrul Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale Maramureş.
