„Luna dragostei la Baia Mare Value Centre” CCI Maramureș și Baia Mare Value Centre susțin meșteșugarii locali

0
94

Value Centre Baia Mare și Camera de Comerț și Industrie Maramureș continuă colaborarea și în 2021 prin promovarea antreprenorilor și a producătorilor locali.
În anul 2020, cu puțin timp înainte de izbucnirea pandemiei de COVID-19, instituția camerală a semnat un protocol de colaborare cu centrul comercial pentru a organiza cel mai mare târg de nunți din județul nostru.
La aproape un an de la acel eveniment, CCI MM și Baia Mare Value Centre au hotărât să continue parteneriatul și, cu respectarea tuturor măsurilor sanitare și a regulilor impuse în contextul crizei coronavirusului, să demareze noi proiecte comune prin care să fie promovați și susținuți producătorii locali maramureșeni.
Astfel, în luna februarie, Baia Mare Value Centre și Camera de Comerț și Industrie Maramureș vor promova meșteșugarii locali, cei care prin îndeletnicirile lor creează produse tradiționale apreciate și reprezentative pentru județul nostru.
Astfel, până în 24 februarie, în incinta centrului comercial, maramureșenii vor putea face cunoștință cu meșteșugari locali care, sub sloganul „Produs de Maramureș”, își vor promova produsele în cadrul unui eveniment dedicat exclusiv lor.
În baza protocolului de colaborare, instituția camerală sprijină centrul comercial prin identificarea meșteșugarilor locali interesați de campania „Luna dragostei la Baia Mare Value Centre”.
De asemenea, cei care își vor sărbători iubirea până duminică, 14 februarie, în incinta centrului comercial vor putea câștiga un weekend romantic la munte pentru două persoane. Mai multe detalii aflați pe www.baiamarevaluecentre.ro.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.