Anul trecut se pare că pentru Primăria Borșa a fost unul de bun augur, din punct de vedere economic. Bugetul local al orașului a atins cele mai mari cote, iar investițiile au fost multe și importante pentru comunitate.
Finanțările proiectelor au provenit în principal din fonduri europene și guvernamentale, dar și din buget local, într-o mai mică măsură. Cel mai important lucru a fost acela că investițiile au continuat în pandemie: „Toate proiectele pe care ni le-am propus au fost duse la bun sfârșit, sau la nivelul la care estimam la începutul anului că se va ajunge pe final de 2020. Pandemia doar a schimbat cumva jocurile, anulând foarte multe evenimente pe care le aveam propuse pentru oraș, în colaborare cu Consiliul Județean. Dar financiar, orașul a mers foarte bine”, a precizat Ion Sorin Timiș, primarul orașului Borșa.