Primele repere în viață ți le dă familia. Aici înveți de la vorbitul și mersul în picioare, până la modelul de conduită. Copiii au nevoie de iubire, de încurajare. Vine apoi școala, cu performanțele și regulile ei. Urmează comunitatea, în care te dezvolți, și care are un rol esențial în devenirea ta ulterioară.
Lucrurile bune se învață, dar se și transmit. La fel și cele nocive. A ști să separi binele de rău, urâtul de frumos, adevărul de minciună, recunoștința de răutate, sunt tot atâtea repere pe care le dobândești învățând, educându-te, experimentând. Doar așa înveți. Cu cât mai devreme, cu atât mai bine.
Toți avem nevoie de repere, chiar de la naștere. Câteodată, reperele sunt impuse sub forma unor interdicții sau limitări. Și cam tot ce este impus riscă să se transforme în altceva. Mai ales în prejudecăți. Pe măsură ce ne dezvoltăm, intelectual și personal, ne stabilim noi reperele după care vom funcționa. Ne definim propriul sistem de valori. Iar reperele care sunt stabilite după valori morale ne fac să fim încrezători, să avem atitudine de învingători.
Dar și să fim exigenți cu noi și cu ceilalți. Să luăm cele mai bune decizii, să ne analizăm posibilitățile, să privim mai mult în interior și să ne regăsim pe noi. Am învățat din proprie experiență de viață că libertatea înseamnă capacitatea de a alege, dar și puterea de a renunța, atunci când simți că drumul ales, sau decizia luată nu sunt cele mai bune. Reperele morale te ajută să nu confunzi iluzia cu realitatea. Să-ți definești alte repere, nerenunțând nici la primele. Lecții de învățat!
