ACS Fotbal Comuna Recea a avut programat primul amical al iernii sub comanda noului director tehnic, Florin Fabian, desfășurat miercuri după-amiază la Iclod, împotriva grupării din eșalonul trei Someșul Dej. Formația din Liga 2 a câștigat confruntarea fără probleme, scor 5-0 (4-0), prin golurile semnate de Micaș 2, Brata, Mărieș și Balha. În acest meci au debutat și cele două achiziții, atacantul Paul Batin, ultima oară la CS Minaur, respectiv fundașul central Alin Burdeț, jucător sosit de la Ripensia Timișoara și care a trecut în carieră și pe la Academia Hagi. ACS Fotbal Comuna Recea a bifat și o despărțire, contractul cu fundașul australian Ante Bakmaz fiind reziliat pe cale amiabilă.
• ACS Fotbal Comuna Recea • Repriza I: Bota – Potcoavă, Cordoș, Urs, D. Simion, Szecui, Micaș, Lung, Brata, Mărieș, Coman. • Repriza a II-a: Răilean – Lihet, Oiță, Burdeț, Ispas, Micaș (67, Szecui), Văsălie, Jucan, Balha, Chinde, Batin.
Maramureșenii au stabilit un nou joc de verificare pentru sâmbătă, 30 ianuarie, tot la Iclod, cu formația din eșalonul patru sătmărean, Recolta Dorolț.
În altă ordine de idei, mai trebuie să adăugăm faptul că apele rămân, în continuare, învolburate la ACS Fotbal Comuna Recea. Fostul-actualul antrenor al echipei, Ciprian Danciu, a câștigat litigiul cu gruparea maramureșeană, în care solicită achitarea salariilor, respectiv a clauzei de reziliere prevăzută în contract, toate aceste sume ridicându-se la 60.000 de euro. Decizie luată de comisiile abilitate din cadrul FRF, Danciu reclamând clubul cu privire la rezilierea unilaterală a contractului. Clubul a anunțat că va face recurs la această hotărâre, cazul fiind departe de a fi încheiat. O sumă imensă pentru un club atât de mic, în condițiile în care ACS Fotbal Comuna Recea are doar promisiuni momentan vizavi de bugetul pentru anul în curs, nu și certitudini.
Însă problemele nu se opresc aici, ieri, în CL Recea existând mai multe discuții aprinse pe subiectul echipei de fotbal. Consilierii care formează majoritatea în CL, în speță cei de la PNL, au votat ca echipa de fotbal să nu-și mai desfășoare activitatea pe terenurile din Săsar și pe principala arenă a comunei, ci numai la Lăpușel și Mocira. Mărul discordiei este președintele Florin Gherasim, acesta îndeplinind și funcția de consilier local. Urmează ca săptămâna viitoare să fie convocată o nouă ședință de CL pe această temă, dar și pe alte subiecte care privesc echipa de fotbal a comunei.
Minaur a învins CSM Satu Mare
CS Minaur și-a asigurat victoria și în al doilea amical, după ce miercuri a trecut, în deplasare, la Micula, de colega de serie CSM Satu Mare. Băimărenii au învins cu scorul de 2-0 (1-0), prin reușitele semnate de Alexandru Pop (16) și Ionuț Măhălean (58). În prima partidă de verificare, gruparea de sub „Dealul Florilor” a trecut de Progresul Șomcuta Mare cu scorul de 4-1.
• CS Minaur Baia Mare • Repriza I: Fila – Tînc, Lupu, Core, Donca, Szep, Kr. Szekely, Nistor, A. Popa, Al. Pop, Parnău. A mai jucat: D. Matei. • Repriza a II-a: Gudea – Cr. Paul, Duruș, Ștefan Pădureț, Cristian Istrate, Giurgiu, Berindea, Măhălean, Ofrim, Mihai Dolgni, Hațiegan. Au mai jucat: Juhasz și Zete.
După acest meci, galben-albaștrii vor merge într-un stagiu centralizat la Băile Felix, stabilit pentru perioada 1-11 februarie.