Fostul finanțator al HC Selmont, Marcel Mariș, a decedat

0
252

Fostul finanțator al HC Selmont Baia Mare, în perioada 2001-2004, Marcel Mariș, a decedat la vârsta de 60 de ani. Sub comanda acestuia, HC Selmont a disputat o finală de cupă europeană, în sezonul 2002-2003, din păcate pierdută. Marcel Mariș a finanțat, singur, în acea perioadă, echipa feminină de handbal.
„Marcel Mariș a preluat echipa de handbal feminin din Baia Mare în 2001, i-a schimbat denumirea în HC Selmont și încă din primul sezon competițional a reușit să o readucă în cupele europene (locul 5 în campionat cu Gheorghe Covaciu antrenor în 2001/2002). În sezonul 2002/2003, cu prof. Ion Gherhard la timonă, HC Selmont a jucat în finala Challenge Cup împotriva grupării germane Borussia Dortmund (16-24 și 27-21). Returul finalei s-a jucat în Polivalenta băimăreană în fața a aproximativ 3.500 de spectatori, care au aplaudat la final, minute în șir echipa Selmont, chiar dacă trofeul a luat drumul Germaniei! După un loc 6 în Liga Națională în sezonul 2002/2003, a urmat o nouă calificare în cupele europene (Challenge Cup) după ce echipa s-a clasat pe locul 5 la finele sezonului 2003/2004 (antrenori Ion Gherhard și Sorin Rădulescu). Marcel Mariș s-a retras din handbal în octombrie 2004, dar a rămas un model pentru mulți conducători din acea perioadă, care l-au apreciat pentru modul în care a administrat clubul de handbal băimărean”, a scris pe Facebook Daniel Kotecz, actualul team manager de la CS Minaur.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.