Pentru că iarna este anotimpul şezătorilor şi al poveştilor, muzeograful Ştefaan Florian de la Muzeul Judeţean de Etnografie şi Artă Populară a avut ideea de a ne istorisi povestea unui covoraş deosebit, deţinut de instituţia culturală. Nu este vorba despre un covor oarecare. Covorul respectiv a bătut deja suta de ani şi este contemporan cu Marea Unire, iar în prezent se află expus la loc de cinste în Muzeul Judeţean de Etnografie şi Artă Populară din Maramureş unde vă aşteaptă să îl (re)descoperiţi.
Creatorul lui este Letiţia Paul, soţia lui Paul Graţian care a fost preot greco-catolic în Bozânta Mică şi în a cărui casă se ţesea foarte mult, după cum nepoata lor – Clemenţa Letiţia Moga, cea care a dăruit covorul muzeului, a relatat. Bunica ei, Letitia, s-a născut în Silivaş, jud. Cluj şi a fost ultimul din cei zece copii ai familiei Puşcaşiu. Dragostea pentru ţesut se poate să-i fi fost insuflată în familie: câteva din surorile ei mai mari erau învăţătoare iar dintr-o casă cu multe fete cu siguranţă nu lipsea nici interesul, nici războiul pentru ţesut.
„Covorul este specific Maramureşului, după cum cercetarea făcută până acum ne arată. Este lucrat din urzeală de cânepa si beteală din lână, câmpul său ornamental urmărind o schemă compoziţională simplă prin alternanţa a trei motive geometrice identice. Ţesut în anii de după Marea Unire, când în coloritul materialelor textile se foloseau şi substanţe chimice, la fel şi coloritul covorului este dat atât de substanţe chimice cât şi de substanţe vegetale. Atât prin îmbinarea culorilor cât şi prin valorificarea sistemului ornamental geometric, se dezvăluie o inventivitate rafinată unită cu un sentiment foarte sigur al stilului”, a punctat conservator Anamaria Nagy.
Covorul a fost creat probabil în anii ’20 când, după cum cercetarea ne dezvăluie, a avut loc şi căsătoria dintre cei doi tineri: Letiţia şi Paul. Letiţia nu a trăit mult, a murit la vârsta de 33 de ani dar povestea acestui covor a mers mai departe prin fiica ei şi a ajuns la nepoata ei: Clemenţa Letiţia Moga, cea care a donat covorul, acest ”lucru de suflet”.
