Impozitele și taxele rămân la nivelul anului 2020 în Ulmeni. De asemenea, penalitățile sunt anulate pentru restanțieri, dacă le plătesc până la finalul lunii martie. Asta au decis consilierii locali la ultima ședință.
Cu toate că termenul inițial pentru plata restanțelor fără penalități era 31 decembrie 2020, acesta s-a prelungit până la finele primului trimestru din noul an: „Orașul Ulmeni este printre puținele UAT-uri în care cetățenii nu vor plăti taxe și impozite mărite în acest an. Am decis păstrarea cuantumului la nivelul anului 2020, conștient fiind de greutățile financiare prin care trece fiecare familie ca urmare a crizei economice generate de pandemie. Astfel, am venit cu o nouă facilitate pentru cetățenii orașului nostru. Toți cei care-și vor plăti dările restante până la 31 martie nu vor mai trebui să achite penalități și majorări. L-am prelungit până la finalul lunii martie, pentru a da posibilitatea cât mai multor contribuabili să beneficieze de aceste facilități. Vor beneficia de aceste măsuri atât persoanele fizice cât și cele juridice”, a declarat Lucian Morar, primarul orașului Ulmeni.