Elevi, părinți, cadre didactice și reprezentanți ai autorităților locale se arată indignați de propunerea Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Maramureș de desființare a mai multor clase de liceu de a IX-a începând cu anul școlar viitor. Ideea a fost lansată în ședința pe care conducerea ISJ Maramureș a avut-o la începutul acestei luni cu directorii unităților de învățământ din județ și presupune reducerea, începând cu anul școlar 2021-2022, a 47 de clase de a IX-a.
• dispare o clasă de la ”Arte” și se comasează specializările
Într-un memoriu depus la ISJ Maramureș săptămâna trecută, Comitetul de Părinți al Colegiului de Arte Baia Mare consideră că această propunere este ”nejustificată și nerealistă”. Începând cu admiterea în clasa a IX-a de anul viitor, în cadrul Colegiului de Arte Baia Mare, ar urma să se înființeze două clase de-a IX-a, în loc de trei, ca până acum. Asta ar duce la dispariția unei clase și la comasarea specializărilor. Justificarea acestei acțiuni este numărul scăzut de elevi din toată țara care urmează acum cursurile clasei a VIII-a. ”Criteriul de reducere pe care vrea să îl aplice Inspectoratul Școlar Județean este unul empiric și anume: fiecare liceu din județ trebuie să renunțe la o clasă sau cel puțin este singurul criteriu comunicat. Este absurd să pretinzi renunțarea la o clasă din trei (procent 33%) în raport cu alte unități de învățământ unde o clasă din nouă reprezintă un procent de 11%”, se arată în memoriul Comitetului de Părinți al Colegiului de Arte Baia Mare. Părinții cer sprijin în demersul de stopare a acestei intenții. Scandalizată de această propunere se arată, în mediul virtual, și o absolventă a Colegiului de Arte Baia Mare. ”Am învățat la Arte cam tot ce știu despre arhitectură și multe altele. Și acum vin și întreb. Care este scopul acestei comasări? Cu ce i-ar ajuta pe elevi? Este în favoarea lor? Nu. Nu este. Deloc. Mi se pare absurd ce se întâmplă. Nu mi se pare normal să se facă din 3 clase 2. Și nu mi se pare corect să fie comasate clasa de arhitectură și clasa de plastică. Care, fie vorba între noi, sunt complet diferite”, subliniază absolventa colegiului.
• 50 de copii vor pierde șansa de a studia la ”Lucaciu”
Revoltați s-au arătat și reprezentanții Colegiului Național ”Vasile Lucaciu” Baia Mare care au reacționat la situația aceasta printr-un comunicat de presă. ”Au trecut zece ani de când sărbătorim Ziua Culturii Naționale – „o zi în care nu numai celebrăm un mare creator, dar şi o zi de reflecţie asupra culturii române, în genere, şi a proiectelor culturale de interes naţional” – și, cum bine știm, Educația este și va rămâne un pilon extrem de important pentru cultură. Paradoxal, proiectul a fost inițiat de cincizeci de deputați/ senatori și tot cincizeci, copii de astă dată, vor pierde – începând cu anul acesta – șansa de a studia la Colegiul Național „Vasile Lucaciu” din Baia Mare. Este o consecință a deciziei Inspectoratului Județean Maramureș, aceea de a reteza două clase de a IX-a…”, se arată în comunicatul Colegiului Național ”Vasile Lucaciu” Baia Mare. ”Este un biet exercițiu de comparație… nedrept și trist! În primul rând, pentru copiii care, îndrumați de specialiști cu pregătire temeinică și dedicați profesiei, s-au străduit și au reușit să atingă performanța prin numeroasele premii naționale și internaționale și, nu în ultimul rând, prin rezultatele la bacalaureat. De fapt, chiar anul trecut Colegiul Național „Vasile Lucaciu” din Baia Mare a fost declarat primul din județ în urma acestor examene… Din păcate, oricâte argumente am alege, se pare că nu suntem ascultați… Preluat din înțelepciunea poporului, proverbul „După faptă și răsplată” nu mai are nicio valoare… Lumea s-a schimbat prea mult… și prea repede…”, se mai arată în comunicat.
• petiție pentru salvarea învățământului liceal din Seini
În același context, și Gabriela Tulbure, primarul orașului Seini, a luat atitudine, subliniind, încă din start, asupra faptului că teierea unei clase de liceu în anul școlar 2021-2022, ar putea duce, în câțiva ani, la dispariția învățământului liceal din orașul Seini. ”Am fost invitată să particip la Consiliul de administrație al Liceului Tehnologic Agricol ”Alexiu Berinde” și mi-am susținut punctul de vedere. Mă bucur că punctul meu de vedere a fost votat în unanimitate de către cei prezenți, respectiv păstrarea tuturor claselor existente în acest moment la liceul nostru, adică trei clase, economic, agricol și profesională cu profil mecanică agricolă, în folosul elevilor, părinților și profesorilor. Consider nedreaptă decizia ISJ Maramureș și una abuzivă în condițiile în care creșterea învățământului din Seini s-a datorat eforturilor pe care le-am făcut noi pe plan local, întreaga comunitate”, a declarat Gabriela Tulbure. Pentru menținerea specializării economic/ agricultură/ mecanică la Liceul din Sein, în oferta școlară pentru anul școlar 2021-2022, a fost inițiată chiar și o petiție online. Măsura reducerii claselor a IX-a va avea, însă, un impact negativ pentru liceele din Baia Sprie și Ulmeni care riscă chiar desființarea, într-un astfel de context.