Pe Patricia Tăut (devenită Săsăran) am întâlnit-o mai întâi într-o revistă şi într-un album de fotografii al artistului fotograf Răzvan Voiculescu. Mi-a stârnit curiozitatea de a o cunoaşte, fiindcă are o poveste de viaţă reală. Patricia este fata cu cheia vechii biserici din satul Drăghia. Este absolventă de istorie-arheologie, dar a ales să ducă mai departe universul sătucului din Ţara Lăpuşului, să-și găsească rostul ei în sat.
Menirea ei este să-și asume destinul unei chei, să se îngrijească de bisericuţa pe care a “păstorit-o” bunicul ei, fiind ultimul preot de acolo. Cheia bisericuţei de pe deal se află la familia sa de mai bine de 300 de ani. Majoritatea bărbaţilor din această familie au fost preoţi în această bisericuţă şi şi-au dat din mână în mână şi din generaţie în generaţie această cheie.
Acum, nemaifiind în familie niciun bărbat care să ducă mai departe preoţia bisericii, familia a hotărât să îi înmâneze Patriciei cheia şi să fie ea un fel de ghid spiritual al locului, să spună mai departe povestea satului şi ce a însemnat bisericuţa de pe deal.
Este o poveste impresionantă, cu atât mai impresionantă, cu cât această tânără este umblată prin lume, a făcut studii superioare, avea de ales, de plecat în lume. Dar ea a preferat să fie paznica trecutului satului ei, considerând că cineva trebuie să-i ducă mai departe rostul.
Oameni precum Patricia trebuie prețuiți și arătați lumii, pentru că ei reprezintă ultimul bastion al vieții de la țară autentice. Prin ei ne putem lega de trecut și învăța mai mult din el, dar și afla cum putem construi un viitor în care satul românesc nu e doar o amintire sau un loc uitat, ci chiar mijlocul și esența.
