Arhive Zilnice: 12 ianuarie 2021

Derby de România în urma tragerii la sorţi a optimilor de finală ale Cupei României, Dinamo urmând să întâlnească marea rivală FCSB. O altă dispută echilibrată se anunţă a fi cea dintre Universitatea Craiova şi FC Botoşani. Programul complet al partidelor din cadrul optimilor de...

Competiţiile handbalistice juvenile debutează la sfârşitul acestei săptămâni cu campionatul junioarelor I. Faţă de înscrierile iniţiale, în număr de 38, săptămâna trecută s-au înregistrat nu mai puţin de 15 retrageri, astfel că la ediţia 2020-2021 a campionatului vor participa doar 23 de echipe. În aceste...

Comuna Săcălășeni a rămas cu aceeași conducere, iar țintele propuse sunt ambițioase. După asfaltarea a 6 kilometri de drumuri sătești, s-a făcut un proiect pentru încă 25 de kilometri drumuri de asfaltat, ceea ce ar duce spre zero străzile rămase de pământ. De asemenea, pentru...

O stradă din comuna Moisei, ce nu a beneficiat niciodată de iluminat public, s-a ”luminat” peste noapte. Este vorba despre o investiție a autorității publice locale, nu consistentă din punct de vedere financiar, dar foarte importantă pentru gospodăriile de acolo: „Știu că nu este...

Edilul municipiului Sighetu Marmației nu este de acord cu acțiunea de schimbare a directorilor de școli din oraș și solicită Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) scoaterea, de urgență, la concurs a posturilor de conducere în toate unitățile școlare, pentru a da posibilitatea ocupării lor pe...

Înscrierile la cursurile teoretice și practice pentru obţinerea licenţelor de paraşutist, pilot planor, pilot avion ultrauşor şi pilot avion PPL(A), derulate de Aeroclubul Teritorial ”Alexandru Panană” Baia Mare, au început. Acestea se desfășoară exclusiv online până în 7 februarie prin aplicaţia ce poate fi accesată...

Elevii din întreaga țară pot participa la pregătirea gratuită pentru examenul de bacalaureat 2021 anunțată de Universitatea de Vest din Timișoara. Programul se va desfășura pe Google Meet. Cursurile vor avea loc în perioada 16 ianuarie - 12 iunie, în fiecare săptămână, sâmbăta, cu excepția...

Administrația locală Vișeu de Sus scoate la concurs mai multe posturi, însă cel mai important este cel de arhitect-șef al orașului: „Am publicat anunțul de concurs pentru recrutare arhitect-șef în cadrul Primăriei Vișeu de Sus. Vă aducem la cunoștință că toate informațiile referitoare la...

În aceste zile se execută lucrări de construcţie a unei noi pasarele pietonale peste râul Lăpuş, aproape de podul vechi, şi o pistă pentru biciclişti. Pasarela „pleacă” de lângă Complexul comercial APOZEC Universal şi traversează râul. Până în prezent s-au pregătit cele două locuri...

Statul le va acorda fermierilor ajutor financiar nerambursabil sub forma unui stimulent anual, pe o perioadă de maximum 5 ani consecutivi după aderarea la o schemă de calitate certificată eligibilă. Sprijinul public va fi de max. 3.000 euro pe exploatație și an și se...

Fermierii care și-au asumat angajamente pentru Măsura 14 „Bunăstarea animalelor” (pachetul a) Plăți în favoarea bunăstării porcinelor și pachetul b) Plăți în favoarea bunăstării păsărilor) sînt anunțați că pînă la 29 ianuarie 2021 pot depune cererile de plată, deconturile și documentele justificative aferente trimestrului...

Pe viitor, persoanele ce suspectează că au alergii și cele confirmate cu acest tip de afecțiuni vor avea o serie de beneficii, inclusiv posibilitatea de a face analize și teste în mod gratuit, potrivit unei legi oficializate vineri, dar care se va aplica abia...

Direcția de Sănătate Publică Maramureș organizează în luna ianuarie campania cu tema - Sănătate mintală. Scopul campaniei: creșterea nivelului de informare și conștientizare a copiilor, adolescenților și aparținătorilor acestora, precum și a profesioniștilor din domeniul medical și educațional privind problematica sănătății mintale. Grupurile țintă ale...

Polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au descoperit și confiscat peste 17.000 pachete cu țigări, de proveniență extracomunitară, în valoare de aproximativ 204.000 lei. O autoutilitară, în valoare de 40.000 lei, folosită în activitatea infracțională a fost reținută, iar șoferul acesteia este...

Polițiștii din Ocna Șugatag au fost informaţi despre producerea unui accident rutier la ieșirea din Budești spre Cavnic. La fața locului, polițiștii au constatat că un tânăr, de 18 ani, din Baia Mare, a condus un autoturism dinspre Cavnic spre Budești, iar la un moment...

Poliţiştii din Sarasău au cercetat un accident rutier produs în localitatea Rona de Sus. La fața locului, poliţiş­tii au constatat că un tânăr, de 21 de ani, din Rona de Sus, a condus un autoturism care avea RCA expirat, din direcția Sighetu Marmației înspre Vișeu...

În urma unei sesizări primite din partea unei organizații neguvernamentale, luni, 11 ianuarie, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul IPJ Maramureș, împreună cu polițiști din Târgu Lăpuș și reprezentanți ai Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, au descins la o locație din...

• Sâmbătă, pompierii din Şomcuta Mare au intervenit pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o afumătoare din Satulung, în urma căruia au ars diverse produse din carne. • Pompierii borşeni au lichidat un incendiu izbucnit la acoperișul unei case din Borșa. Focul a distrus acoperișul...

10 jucători de la CS Minaur Baia Mare sunt convocaţi, în această perioadă, la loturile naţionale, de seniori şi tineret, plus antrenorul Adrian Petrea, secundul lui Rareş Fortuneanu la naţionala de seniori a României. Patru dintre jucătorii Minaurului sunt prezenţi la Campionatul Mondial din Egipt....

CS Minaur a câștigat cu 33-29 (14-13) meciul cu Storhamar din primul meci al grupei C din EHF European League. În celălalt meci al Grupei C, echipa rusă Astrahan Astrahanocka s-a impus cu 29-22 (12-10) pe terenul echipei germane Thuringer HC, astfel că echipa noastră...