Biserici înghesuite într-o sticlă

Turiștii vin în Maramureș și cumpără din localitățile vizitate cergi, clopuri, cămăși țărănești, dar și recipiente de sticlă în care se află construcții miniaturale de lemn: troițe, cruci, porți cu stîlpi, fusuri, cioplite de meșteșugari migăloși și montate apoi în vase transparente, cu ajutorul unor cîrlige de oțel, precum niște jocuri lego.
În satul Costeni din Țara Lăpușului (la 15 km de orașul Tîrgu Lăpuș), am întîlnit un asemenea creator de obiecte cu valoare artizanală: Pavel Hereș, pensionar, fost lăcătuș la Flotația Băiuț. După pensionare, s-a trezit fără un scop în viață, așa că și-a adus aminte de copilărie, cînd păzea vacile scoase la pășunat (pe atunci nu erau garduri electrice) și în același timp cioplea cu cuțitul bine ascuțit tot felul de jucărioare. A meșterit odată un car în miniatură, cu osii, oiște, loitre, carîmbi, speteze, jug, spre mirarea tuturor pruncotanilor.
Dorința de-a se juca i-a revenit la vîrsta de 50 de ani, dar de data aceasta și-a încropit la parterul casei un atelier cu banc de tîmplărie, mașină de găurit, șlefuitor, dălți, ciocane, circular unghiular, freze. Din lemn moale, de regulă de tei, construiește o mică troiță, pe care o desface în bucăți și apoi o reasamblează într-o sticlă, începînd de la talpă. Folosește cîrlige și împingătoare pentru a îmbina părțile întregului, accesul fiind limitat, prin gîtul sticlei. Dacă totul merge bine, termină fixarea într-o oră, dar uneori se împotmolește la un cui de lemn, sau la un știft, și are nevoie de zeci de încercări pînă cînd reușește să-l împingă cum trebuie.

În sat i se spune Pavălu Văsălichii de la Moară (tatăl său a avut moară pe apă, din care a mai rămas doar piatra și cîteva roți de fier, sub un prun albăuț). Ține gospodărie cu o bivoliță, un porc și cîteva găini, pentru nevoile proprii, așa că găsește timp pentru artizanat. Sticlele cu troițe sub dop ajung cine știe pe unde, la nunți fiind umplute cu horincă, pe masa nănașilor. (Nu se lasă goale, căci lemnul prinde mucegai.) Îl întreb pe Pavel Hereș de ce nu s-a făcut sculp­tor, meșter cu artă. Zice că profesorii nu i-au văzut talentul, așa că a urmat școala profesională și a ajuns lăcătuș și sudor în Băiuț. De acolo capătă pensia de 1.800 de lei pe lună, așa că nu refuză 50 de lei pentru … joaca sa de-o zi.