Așa ar trebui să fie orice început! Pe care să-l privești cu speranță! Care să-ți dea încredere că va fi bine. Care să-ți aducă liniștea de care este atâta nevoie. Eu așa privesc lucrurile. Și ar fi bine ca fiecare să gândească așa. Picătură cu picătură se face lacul, apoi marea, apoi oceanul…
Dar se pare că trecerea dintre ani nu prea a adus liniște pentru mulți dintre noi. Unii se plâng de rău, alții alungă binele; unii își toarnă prea multă cenușă în cap, alții nu văd dincolo de paiul din ochi… Mama mea avea o vorbă: ascultă-l pe cel care vorbește cu tine despre alți oameni și fii convinsă că așa va vorbi și despre tine cu alții. Și avea dreptate. Mare dreptate.
Ați simțit asta la acest sfârșit de an și început de an? Gândindu-ne la liniște, vin spre noi veștile: se scumpește energia electrică și n-am fost informați; se scumpește și gazul, guvernanți de plastilină! Prețul carburanților deja ne va aduce alimente mai scumpe. Of, viața mea!
Ne place să ne plângem! De alții și de milă! Dar ce facem să ne fie mai bine? La asta avem timp să ne gândim? Sau ne plângem că nu avem timp! Avem din belșug, dar nu prea știm ce să facem cu el. Deși credem că le știm pe toate. Nu le știm și nici nu e bine să le știm. Important e să le știm și să le învățăm pe cele esențiale. Cine suntem noi, ce vrem de la noi și de la alții, ce să facem să ne fie mai bine, cum să facem, ce vrem de la ziua de astăzi și cum o construim pe cea de mâine…
Vi se pare greu de făcut asta? Eu zic să încercați. Dacă nu încercați, nici nu veți ști cât de greu, sau cât de ușor este! Mai avem lecții de învățat!
