Retrospectivă pentru tineri • Anul 2020 în materie de muzică, filme și jocuri

0
88

MUZICA

Anul muzical 2020 a fost straniu. Dar dacă ai urmărit fenomenul, ai observat câteva șabloane.
La început, cu izolarea și cu pandemia, a fost panica. Artiștii s-au închis în case și ei, au renunțat la concerte. Pe la mijlocul anului au început să scoată capul, să dea semne de viață. Unii au început să scoată câte un cântec despre pandemie, izolare, etc. Alții au început să scoată clipuri din izolare. Unii, mai generoși, au făcut concerte live de acasă, gen Al di Meola, alții au încercat să scoată un ban și au organizat concerte sau lecții de instrument, cu abonați. N-a fost chiar atât de simplu. În fine, spre final de an, cu o mică erată, a încercărilor de a scoate bani de la guverne pentru că… stau…, artiștii s-au apucat să scotocească prin arhive și să facă ceea ce trebuiau să facă de la începutul anului. Să lanseze DVD-uri și CD-uri cu albume live, cu înregistrări mai mult sau mai puțin recente. Dar totuși, albume au apărut, unele chiar memorabile. În ianuarie am avut Eminem – Music to be murdered by, în februarie Richard – Limitless, dar mai ales Ozzy Osbourne – Ordinary man, neașteptat de matur album, În aprilie Nightwish – Human II Nature, în mai Ana Popovic – Live for live, Alestorm – Curse of the crystal coconut, Lady Gaga – Chromatica, Ricky Martin- Pausa. În iunie, Bob Dylan- Rough and rowdy ways, în iulie The Chicks – Gaslighter (fostele Dixie Chicks, starlete country), Kansas – The absence of presence, Alanis Morisette – Such pretty forks. Luna august a adus albume Deep Purple -Whoosh, Gloria Estefan – Brazil305, Erasure – The neon, Metallica with San Francisco Symphony – S&M2, Tony Braxton- Spell my name. Luna septembrie a adus albume Marylin Manson – We are chaos, Alicia Keys – Alicia, (de observat hiperenergicii Mike Shinoda cu două albume și Cory Wong cu 4-5!! Public Enemy – What you gonna do when the grid goes down. În octombrie mai lansează Bon Jovi – 2020, Melanie C selftitled, Queen and Adam Lambert – Live around the world, Katie Melua- Album no8, Ariana – Positions, În noiembrie mai sunt de remarcat Kylie Minogue – Disco, AC/DC – Power up, Andrea Bocelli- Believe, Billie Joe Armstrong solo plus album Green Day în februarie, MIley Cyrus – Plastic hearts, album de rock! În decembrie e de amintit doar Paul McCartney – III. Pe genuri, au lansat albume în Blues- Joe Bonamassa,în Jazz- chitaristul John Scofield, pianiștii Keith Jarret live Budapest și Chick Corea (2 albume), în Crossover soprana Katherine jenkins și violonistul David Garrett. Dinspre Oldies am avut surprize cu albume noi de la organistul Rick Wakeman, baladistul Bruce Springsteen, The Pretenders, Steve Perry, Sting – Duets. În rock, a surprins rockul german impresionant, care s-a adaptat pe loc vremurilor, cu sumedenie de albume, piese tematice și nu numai. În World music, au fost albume de la David Bisbal (latino), Barcelona Gypsy Balkan Orchestra (țigănească), Gotan project(neotango), Lee Ann Rimes (nu country ci gospel), Mariza (fado), Rodrigo y Gabriela (flamenco rock).

FILME

În materie de filme… a fost greu, dacă ești mare consumator.
Filmele mari promise/pregătite n-au ieșit din cauza lipsei încasărilor, a cinematografelor închise. Excepție a făcut Mulan, cu un experiment de plată online. Altele stau și așteaptă vremuri mai bune. S-au făcut însă filme mici, cu buget redus, minimaliste, anul 2020 a fost marea șansă a celor mici sau debutanți să arate ce pot. Cu mici excepții, indiferent de gen, n-au prea putut. În topul încasărilor a fost, în premieră, un film chinezesc istoric, The eight hundred, cu 461 milioane dolari. Urmat de Bad Boys for life, Tenet și Birds of prey. Dar ce filme decente au fost de văzut în 2020? În pima parte a anului, lunile ianuarie, februarie, martie au adus The gentlemen a regizorului britanic Guy Ritchie, The call of the wild – revenirea lui Harrison Ford, The invisible man, plus Bloodshot- cu supereroicul Vin Diesel… Lunile aprilie, mai, iunie au adus Extraction – acțiune cu Chris Hemsworth și Capone – cu Tom Hardy. Lunile iulie, august, septembrie a adus supraestimatul Greyhound cu Tom Hanks, filmul Mulan după legendara animație Disney, iar lunile octombrie, noiembrie, decembrie au adus Honest thief cu Liam Neeson, His house, un original horror cu refugiați, animațiile The Croods 2 și Soul, apoi Monster Hunter cu Milla Jovovich, Wonder Woman 1984… deloc convingător în ciuda realizării și a bugetului generos.
Meemorabile? Au fost. O apocalipsă altfel în Greenland cu Gerald Butler, The old guard, superacțiune cu versatila Charlize Theron, The social dilemma – documentarul care sfâșie internetul și dependența de social media, The whistlers – românesc bun!, Borat Subsequent moviefilm – aceeași nebunie, și mai exagerată, dusă spre Trump și Covid, Sputnik- horror rusesc, The outpost – film bun de război din Afganistan, Death to 2020 – mockumentary, o prezentare ironică a evenimentelor întregului an istoric 2020.
Ne-au salvat serialele Tv, care au ieșit în turmă, nenumărate, dar nu obligatoriu de mare calitate… De menționat Raised by wolves, straniu, a regizorului de elită Ridley Scott (Alien etc), thrillerul The undoing cu Nicole Kidman și Hugh Grant, Stateless – australian dramă cu refugiați, Gangs of London, The Great – o comedie despre Ecaterina a Rusiei, evident The mandalorian ce ține viu spiritul Star Wars, The flight attendant cu nostima Kaley Cuoco (The big bang theory) și mult lăudatul The quenn’s gambit. Altele? Un horror francez, un altul spaniol, două-trei seriale istorice arabe și spaniole, nelipsitele seriale polițiste nordice și două horror SF asitice, un japonez și un coreean.

JOCURI

A fost un an excelent pentru jocuri, nu? A ieșit în evidență multipremiatul The last of us 2, plus jocuri precum Hades, Yakuza 0, Demon’s souls, F1 2020. Ca evenimente, pe 11 iunie Sony anunță PS5. Anul a adus creșteri masive ale încasărilor jocurilor, numai în SUA s-au încasat 33,7 miliarde dolari până în septembrie, față de 27,9 miliarde în 2019. Ce jocuri memorabile merită amintite? Assasin’s Creed Valhalla, Devil may cry 3, Call of duty Warzone, Doom Eternal, Resident evil 3, MInecraft Dungeons, The last of us 2, Superhot, Ghost of Tsushima, Fall Guys, Horizon Zero dawn, Mortal shell, Watch dogs: Legion, Borderlands 3, Destiny 2, No man’s sky, Demon’s souls, Cyberpunk 2077, Sekiro: Shadows dies twice. Evident, s-au făcut și filme după jocuri- Sonic the hedgehog și Monster Hunter.
Există un șablon, o morală, un fir călăuzitor al anului 2020? NU prea. A fost atât de atipic încât cei care au știut să se adapteze, au înflorit. Alții au așteptat ajutor guvernamental… nu? Dar s-a luat o lecție. Starurile au coborât între oameni, au redevenit umani. Unii au căzut în derizoriu, cu filmările lor de acasă. Alții au devenit plăcuți din cauza lipsei de fițe. Unii au arătat eleganță și au oferit oamenilor muzică live, online, gratis. Alții au scos obosite Best of-uri, ca să vândă. Oameni și neoameni, nu?

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.