Centrul judeţean Maramureş al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a demarat plata aferentă ajutorului de stat pentru cantităţile de motorină utilizate în agricultură în perioada 1 aprilie – 30 iunie 2020 (trimestrul II).
Suma alocată pe ţară este de 178 milioane lei, pentru 17.500 de beneficiari, care decontează acciza redusă pentru 116.000 tone de motorină (103.000 t în sectorul vegetal, 10.000 t în zootehnie şi 3.000 t în sectorul de îmbunătăţiri funciare). Valoarea nominală a ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorină este de 1,53 lei / litru.
• Centrul judeţean APIA Maramureş a demarat plata a 600.000 lei pentru 242 de beneficiari, din care: pentru sectorul vegetal 235.780 lei, iar pentru sectorul zootehnic, 362.454 lei. Ne-a informat Ioan-Florin Urs, director executiv APIA Maramureş.