Linn Blohm este cea mai bună handbalistă de la CS Minaur Baia Mare în 2020, în cadrul unei anchete realizate de conducerea clubului.
Pivotul suedez și-a adjudecat această poziție datorită faptului că a avut cele mai multe minute jucate dintre toate componentele lotului, dar și o eficiență extraordinară în compartimentul ofensiv – 25 goluri din 32 de aruncări, plus 9 aruncări de la 7 metri obținute. De asemenea, suedeza a avut o evoluție remarcabilă și în cadrul naționalei Suediei, care a participat recent la Campionatul European din Danemarca, pivotul reușind 24 de goluri din 30 de aruncări, o eficiență de 80 %.
Pe locurile următoare s-au situat jucătoarele: Jovana Kovacevic (locul 2), Cristina Laslo (locul 3), Andreea Popa (locul 4), iar pe locul 5, la egalitate, Jelena Lavko și Asuka Fujita.