Sfânta Liturghie Arhierească la Catedrala Episcopală “Sfânta Treime” din Baia Mare

0
70

• 4 ani de la întronizarea Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin ca chiriarh al locului, Ziua tinerilor din Episcopie şi lansare de carte
Duminică, 27 decembrie 2020, sărbătoarea Sfântului Apostol, întâiului Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, împreună cu Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, au oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, cu ocazia împlinirii a patru ani de la întronizarea ca Episcop titular al Maramureşului şi Sătmarului, sărbătorirea Zilei tinerilor din Eparhia Maramureşului şi Sătmarului şi lansarea cărţii de predici şi comunicate din timpul pandemiei a Prea­sfinţitului Părinte Episcop Iustin, intitulate „Comunicare, comuniune, Liturghie şi filantropie în vreme de pandemie”.

Sfânta Liturghie Arhierească

Un mare sobor de preoţi şi diaconi a slujit la această sărbătoare alături de cei doi ierarhi ai Episcopiei, din care au făcut parte Arhim. Dr. Ioachim Tomoiagă, Vicar Administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului, Arhim. Dr. Macarie Motogna, exarh mănăstiresc şi stareţul Mănăstirii „Sfânta Ana” Rohia, Arhim. Dr. Casian Filip, consilier eparhial social-filantropic şi misionar şi mare exarh al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, Pr. Adrian Mihali, consilier eparhial administrativ, Pr. Andrei Emil Pop, inspector eparhial, Pr. Ioan Socolan, protopopul de Satu Mare, Pr. Prof. Florin Hoban, inspector şcolar pentru religie, Pr. Drd. Claudiu Ciscai, Pr. Adrian Morar, slujitori ai Catedralei, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Ionuţ Todorca, consilier eparhial cultural, Arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial, Arhid. Vlad Verdeş, inspector eparhial pentru catehizarea tineretului, Arhid. Dumitru Botiş, inspector social eparhial, Arhid. Dr. Nifon Motogna, administratorul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, Arhid. Gherasim Nap, Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu, dirijorul Grupului Psaltic „Theologos” al Episcopiei, Diac. Valeriu Vana, Diac. Vasile Petru Bud.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul tinerilor din A.S.C.O.R. Baia Mare şi A.T.O.C.E.M. (Asociaţia Tinerilor Ortodocşi ai Catedralei Episcopale Maramureşene), dirijaţi de Pr. Ionuţ Pleş. La chinonic au colindat tinerele interprete Maria Casandra Hauşi, Maria Mihali şi Oana Font.
Credincioşii care nu au mai avut loc în Catedrala de Jos, din cauza ocupării doar în proporţie de 30% a spaţiului, din cauza reglementărilor de zădărnicie a pandemiei, în care se slujeşte în fiecare zi din 2003 încoace, după tipicul mănăstiresc, au putut să se roage în Catedrala de Sus, mult mai încăpătoare, aflată în stadiu de pictură, unde a fost instalat un ecran mare, pe care a fost urmărită Sfânta Liturghie, care a fost transmisă în direct pe facebook şi Maramureş TV de către realizatorul TV Ciprian Bohotici.

Cuvântul de învăţătură

Un cuprinzător şi plin de sfaturi duhovniceşti a transmis credincioşilor Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, pornind de la praznicul de azi.
„Pildă pentru fiecare dintre noi, de mărturisire, de tenacitate, de profunzime teologică, de curaj, de demnitate de a-L mărturisi pe Dumnezeu, pe Hristos chiar cu preţul vieţii noastre, indiferent că suntem preoţi, ierarhi, diaconi sau simpli credincioşi, toţi avem datoria sfântă de a-L mărturisi pe Hristos, de a spune în sânul familiilor noastre, de a spune prietenilor noştri, de a spune lumii întregi cât bine ne-a făcut nouă Dumnezeu. Şi, Doamne, cât bine ne-a făcut nouă Dumnezeu! În primul rând ne-a adus din nefiinţă la fiinţă. Este primul mare dar şi prima mare cuvântare pe care Dumnezeu ne-a făcut-o nouă, pentru că ne-a adus dintru nefiinţă la fiinţă, pentru că înainte de a înfiinţa şi a fi zămisliţi în pântecele mamei noastre noi n-am existat. N-a existat posibilitatea înainte de a fi zămisliţi să facem o cerere părinţilor noştri ca să venim pe această lume, pentru că este ilogic, nu puteam. Am venit în această lume ca dar de la Dumnezeu, Care a binecuvântat dra­gostea părinţilor noştri şi am fost zămisliţi fiecare dintre noi în pântecele mamei noastre şi ne-am născut pe acest pământ ca dar şi binecuvântare de la Dumnezeu. De aceea, avem tă­ria şi obligaţia să mărturisim cât bine ne-a făcut nouă Dumnezeu.”

Moment festiv

La sfârşitul Sfintei Liturghii a fost oficiat un polihroniu drept mulţumire lui Dumnezeu pentru binefacerile venite din cer asupra Întâistătătorului Eparhiei Maramureşului şi Sătmarului şi pentru ca Dumnezeu să îşi reverse în continuare darurile sale peste Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin al Maramureşului şi Sătmarului.
Despre activitatea de 26 de ani a Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin a vorbit Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, care a subliniat, în special, râvna din timpul stării de urgenţă, când comunicarea, comuniunea şi Slujirea Sfintei Liturghii s-au făcut în comunicare continuă cu credincioşii Eparhiei. Cu această ocazie a fost lansată spre public cartea sugestiv intitulată „Comunicare, comuniune, Liturghie şi filantropie în vreme de pandemie”.
„Toată activitatea, sfaturile şi îndrumările pe care le-am dat cu această ocazie au fost făcute ca nici o clipă preoţii, monahii şi credincioşii să simtă lipsa purtării noastre de grijă, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. Şi mereu am ieşit cu câte un comunicat, îndrumări în Postul Mare, de Sfintele Paşti, când a fost nevoie de apărare a sfintei credinţe cu demnitate, cu dârzenie, cu înţelepciune şi cu propuneri şi soluţii asumate, cu lucruri care, puse în pratică, s-au dovedit mult folositoare.”
Cu această ocazie, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a felicitat toţi tinerii din Eparhie, subliniind că, din cauza pandemiei, numărul lor este foarte limitat azi în Catedrală.

Distincţii

Încheindu-se Anul omagial al pastoraţiei copiilor şi părinţilor, Preasfin­ţitul Părinte Episcop Iustin a acordat distincţii pentru doi slujitori ai Catedralei şi pentru trei tinere fete.
Slujitorul Catedralei, Pr. Adrian Morar, a fost hirotesit întru iconom stavrofor, pentru întreaga activitate în cadrul Catedralei, a muncii cu tinerii şi în cadrul Episcopiei, ca referent la Sectorul social-filantropic.
Tânărul Ipodiacon Vasile Pop a primit, din mâinile Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin, Medalia omagială „Justinian Arhiepiscopul”, fiind un apropiat al marelui Arhiereu al Maramureşului, Justinian.
Ordinul omagial „Preot Nicolae Gherman” şi Medalia omagială „Preot Nicolae Gherman” au fost conferite artistelor maramureşene Maria Mihali, Maria Casandra Hauşi şi Oana Font „în semn de înaltă apreciere şi aleasă preţuire pentru promovarea cântului, doinei şi a folclorului autentic românesc şi maramureşean, precum şi a portului, graiului, tradiţiilor sfinte româneşti, a pricesnelor liturgice şi a colindelor noastre străbune”.
Andrei Fărcaş, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.