Mesajul părintesc al Preasfințitului Părinte Episcop Iustin către clerul și poporul dreptcredincios din Episcopia Maramureșului și Sătmarului în vederea pregătirii și cinstirii Sfintelor Sărbători creștine de iarnă

0
55

După un an pe care Dumnezeu a îngăduit să îl trăim, din cauza pandemiei, în multă austeritate, sobrietate și responsabilitate, din toate punctele de vedere; la care s-au adăugat teama de îmbolnăvire, frica de moarte, suferința celor bolnavi și jalea pentru cei pierduți și plecați dintre noi pe calea veșniciei, fără să îi putem plânge cu iubire fraternă și creștină, din cauza regulilor sanitare impuse de această molimă, se cuvine să ne venim în fire și să nu trăim ca unii care nu au credință în Dumnezeu și nădejde în izbăvirea și ajutorul Său.
Și care este temeiul revenirii în firea normală a omului frumos și credincios? Ne-o spune colindul românesc: „Dumnezeu Preasfântul, / Colindând pământul, / A vrut să nu mai fie / Potop și urgie, / Dumnezeu Prea Bunul / Ne-a trimis Crăciunul”.
Iată motivul pentru care creștinii nu mai trebuie să fie triști și cerniți, ci să îmbrace haine noi, luminate și înnobilate după o vreme de așteptare lucrătoare și ziditoare, oferind lui Dumnezeu, pentru darul pe care ni L-a trimis prin Nașterea Fiului Său Iisus, darul nostru smerit și plin de iubire și recunoștință.
După rânduiala noastră străbună și credința creștină, în cele 40 de zile de post al Crăciunului am sfințit timpul, am sfințit spațiul în care trăim, cură­țindu-l și împodobindu-l cu multă cuviință și, ce-i mai important, am curățit, sfințit și împodobit cu post, rugăciune și fapte bune întreaga noastră ființă – trupul și sufletul – spre a le putea aduce ca dar smerit Celui care vine, an de an, cu iubire nemărginită și umilință extremă în peștera Betleemului Iudeii: „Să se nască / Și să crească, / Să ne mântuiască”.
Creștinii nu pot, nu trebuie și nu se cuvine să fie triști de Crăciun. Crăciunul este sărbătoarea bucuriei, a familiei, a veștilor mari și bune, a comuniunii și a darurilor.
Suntem aproape de intrarea la acest ospăț al bucuriei, la toate casele, în toate curțile, în toate familiile, pentru că ospățul este darul făcut nouă de Dumnezeu-Tatăl la nașterea Fiului Său în lume.

Poporul Român, care L-a primit pe Hristos de cum a sosit la noi prin Evanghelia mântuirii și a iubirii adusă de Sfântul Andrei, Apostolul Său, a început să rodească și să dăruiască și el Pruncului Iisus cele mai frumoase și sfinte Daruri – Colindele. Colindul Sfântului Andrei deslușește, în conținutul său, cum s-a petrecut această taină.
În părțile din Nord-Vestul României, locuite din cele mai străvechi timpuri de dacii liberi, un popor curat (neamestecat cu alte neamuri), creștinismul s-a întâlnit cu tradițiile dacice locale, care au o frumusețe, o diversitate, dar și o autenticitate fără egal! Zonele sau Țările Nord-Vestului: Țara Maramureșului Voievodal, Țara Oașului, Țara Chioarului, Țara Codrului și Țara Lăpușului formează o adevărată grădină minunată, în care au crescut și cresc cele mai frumoase și alese flori, de o mare diversitate. Portul, graiul și tradițiile locale îmbracă, ca un veșmânt preafrumos, viața creștină și colinda străbună, așa încât fiecare are caracter de unicat și garantat 100% ca valoare.
În așteptarea, cu aceeași bucurie precum a pruncilor, a Sfintelor Sărbători, dar mai ales a Sfântului Crăciun, afirmăm cu putere și cu tărie că nu am putea concepe în Maramureș și Sătmar Crăciun fără colinde și Bobotează fără Aghiasma Mare și sfințirea caselor.
Recomandările Comisiei Europene și practicile din unele țări secularizate, de pe continentul nostru, unde nu se mai colindă demult, iar Crăciunul însemnează brad, cadouri și sărbători în familie, nu se pot aplica într-o țară ca România Creștină, care este Țara Colindelor, Țara lui Dumnezeu și Grădina Maicii Domnului. La români, Crăciunul însemnează sărbătoarea Nașterii Domnului. Prin colind am cultivat credința străbună, cultura creștină și tradițiile sfinte, prin care am rezistat asaltului comunist timp de 45 de ani și am învins!
Suntem datori să fim mulțumitori față de Dumnezeu, pentru faptul că nivelul de infectare, precum arată cifrele din Maramureș și Sătmar, au coborât foarte mult, astfel încât autoritățile în drept au ridicat starea de carantină, iar viața noastră creștină poate să intre într-o relativă normalitate, desigur cu respectarea tuturor regulilor recomandate de autoritățile sanitare în starea de alertă care se menține.
Astfel, vom fi împreună de Sfintele Sărbători la biserică – spațiul de cult putând fi ocupat în capacitate de 30% – cu distanțare fizică între persoane și respectarea tuturor celorlalte măsuri igienico-sanitare.

În ce privește umblatul cu colinda, el trebuie să se desfășoare conform tradiției noastre din Maramureș și Sătmar, care este una autentică, puternică, vestitoare a Nașterii Domnului și mărturisitoare a faptului că Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii.
Sfatul nostru părintesc este ca grupurile de colindători să nu fie prea numeroase – iar colindatul să aibă loc doar în curtea sau ograda casei, așa cum era tradiția din bătrâni, iar gazda să asculte colindătorii în pragul casei, după care să ofere daruri acestora.
La fel am decis și noi, în sfătuire cu părinții din Permanența Eparhială, să primim colindătorii în incinta Centrului Eparhial – luminată, pregătită și împodobită de sărbătoare – iar noi să-i așteptăm în prag, cu multă bucurie, mult dor și mult drag, mulțumindu-le și oferindu-le darurile noastre, specifice unei instituții bisericești.
Regretăm faptul că, din cauza situației pandemiei actuale, corurile noastre nu vă vor mai putea oferi anul acesta un concert solemn de colinde. Responsabilii Sectorului media-online al Eparhiei, însă, au pregătit un colaj video cu cele mai frumoase colinde din concertele anilor anteriori, pe care îl vor posta pe pagina de socializare și pe contul de Youtube, spre a vă putea bucura, ascultându-le de sărbători.
Socotim că este bine să fim prudenți și atenți în aceste sărbători sfinte de iarnă ale anului 2020, cu speranța că în anul 2021, într-o vreme, se va încheia această golgotă a noastră și a întregii omeniri, un adevărat coșmar prin care am trecut cu toții, însă Dumnezeu a fost cu noi și nu ne-a părăsit nici o clipă, ci ne-a întărit și izbăvit.
Pe păstorii de la parohii și stareții din mănăstiri îi îndemnăm și îi responsabilizăm în a veghea ca Biserica noastră Ortodoxă să dea dovadă, încă o dată, că este capabilă să-i treacă pe credincioșii ei cu bine, cu multă rațiune, înțelepciune și echilibru, prin acest pustiu cumplit al pandemiei.
Vă îndemnăm părintește să îi pomenim în rugăciunile noastre pe toți cei care nu se vor putea bucura de sărbători: în primul rând pe credincioșii care au trecut la Domnul din cauza infectării cu noul coronavirus, apoi pe cei care se află în stare de suferință și boală, în spitale ori la casele lor. De asemenea, un gând de recunoștință și rugăciune smerită înălțăm pentru eroii acestor vremuri, în războiul cu virusul Covid-19, din toate spitalele din România: medici, asistenți și întregul personal din sănătate, care s-au luptat și se luptă pentru fiecare viață a fiecărui frate sau soră a noastră, care trece prin acest calvar.
De asemenea, Vă îndemnăm să fiți cu multă purtare de grijă, ca nici o persoană ori familie din comunitățile pe care le păstoriți să nu ducă lipsă de cele necesare și esențiale de sărbători, în așa fel încât nimeni să nu se simtă sărac, părăsit și singur, ci să înțeleagă, prin gesturile iubirii și milostivirii noastre, că Dumnezeu este cu ei.
În final, vă îndemnăm părintește să nu lăsăm garda rugăciunii jos, ci să continuăm să stăm de veghe la hotarul dintre credință și necredință, dintre bine și rău, dintre lumină și întuneric, dintre viață și moarte, dintre rai și iad, și să-I dăruim lui Hristos – Blândul Păstor – pe toți păstoriții noștri, înveșmântați în dreapta credință, luminați și sfințiți, ca să fie mântuiți.
Închei mesajul meu cu versurile colindului: „Și acum te las, fii sănătos, și vesel de Crăciun, / Dar nu uita, când ești voios, române să fii bun”.

Vă dorim sărbători binecuvântate, sfinte și luminate și vă asigurăm că suntem împreună, în toate, și la bine și la greu, căci numai împreună putem avea bucuria deplină, putem birui, ne putem salva și ne putem mântui.

La mulți și binecuvântați ani!
Dumnezeu să binecuvânteze România!
Dumnezeu să binecuvânteze poporul creștin!

Baia Mare,
15 decembrie 2020

† IUSTIN
Episcopul Maramureșului și Sătmarului

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.