Serviciul Poliției Rutiere anunță că testul de cunoaștere a regulilor de circulație în vederea restituirii permiselor de conducere și a reducerii perioadelor se suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice se va susține miercuri, 2 decembrie, ora 10, la sediul CASPEV, Baia Mare, strada Săsarului nr. 3.
În Baia Mare
Accidentat pe trecerea pentru pietoni
Joi, la ora 17.15, pe B-dul Republicii a avut loc un eveniment rutier în urma căruia o persoană a fost rănită uşor.
Un bărbat, în vârstă de 45 de ani, angajat în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni, pe culoarea verde a semaforului electric aflat în funcțiune, a fost surprins şi accidentat de un autoturism condus de un băimărean, în vârstă de 53 de ani.
În urma accidentului, victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale dar nu a necesitat internarea.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind” zero”.
În Moisei
Coliziune între un biciclist şi un autoturism
Joi, în jurul orei 12.40, la intrarea în localitatea Moisei a avut loc o coliziune între un biciclist şi un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 51 de ani, din Moisei.
Conducătorul auto nu a anunțat evenimentul la cea mai apropiată unitate de poliție.
În urma impactului, biciclistul a suferit leziuni corporale şi a fost transportat la Spitalul Orășenesc Borșa, unde a rămas internat sub supraveghere medicală.
Atât biciclistul, cât și conducătorul auto, au fost testati alcoolscopic, rezultatele fiind „zero”.
În cauză se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.
Ca măsură complementară, a fost dispusă reţinerea permisului de conducere al şoferului.
Dosare penale pentru infracţiuni rutiere
• Joi, 26 noiembrie, un echipaj de poliţie a oprit pentru verificări un autoturism care circula pe B-dul Republicii înspre B-dul Traian.
Întrucât conducătorul auto nu a prezentat niciun document, s-a procedat la verificarea în bazele de date, ocazie cu care s-a constatat că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Pe numele bărbatului, de 35 de ani, a fost întocmit dosar penal pentru conducere fără permis.
• Tot joi, poliţiştii din Suciu de Sus au oprit pentru control un autoturism care circula pe drumul comunal 58 Larga.
În urma verificării documentelor personale și cele ale autoturismului, s-a constatat că, bărbatul, de 74 de ani, a condus având necorespunzătoare categoria de permis de conducere, pentru tipul de vehiculul condus.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.