Chiar dacă pandemia a blocat întâlnirile la fața locului cu copiii, reprezentanții Muzeului Satului nu duc lipsă de inspirație când vine vorba despre organizarea unor activități care să îi implice pe micuții ce sunt nevoiți să stea acasă. Astfel, conducerea instituției muzeale a venit cu ideea organizării unor ateliere de povești. De data aceasta, cei care citesc povești sunt chiar muzeografii. Serile de lectură au fost apreciate de copii, părinți și bunici.
Ideea atelierelor de povești a venit de la o altă activitate, derulată în cadrul Muzeului Satului. Atelierele de lectură i-au avut ca protagoniști chiar pe copii. Aceștia, ajutați de muzeografi, au reușit să intre în rolul personajelor. ″Simțim foarte mult lipsa copiilor. În februarie gândisem un program special pe lângă celelalte ateliere educaționale. Am gândit un atelier de lectură și copiii veneau la noi. Împreună cu muzeografii citeau povești, intrau în rolurile personajelor, apoi desenau personaje de basme și povesteam despre poveștile românești de altădată″, a declarant managerul Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Baia Mare, Monica Mare.
Între timp, muzeografii au fost nevoiți să se adapteze vremurilor. Așa că, au inversat rolurile de povestitori cu micuții. ″Pentru a ne adapta actualelor vremuri, colegii din muzeu citesc povești, le înregistrează, iar ulterior le trimit pe paginile de socializare ale muzeului, într-un fel îi simțim mai aproape de noi. Am trezit interesul bunicilor și copiilor. Asta ne dă curaj și în continuare vom înregistra povești pentru ei″, a adăugat Monica Mare.
În continuare, angajații ″satului de pe deal″ sunt dornici de a veni și cu alte proiecte interesante în care să îi implice pe vizitatori. Atâta doar că, vizitele nu mai sunt la fața locului, ci se desfășoară virtual. Pe de altă parte, muzeografii se străduiesc să dea o nouă față instituției muzeale, astfel încât atunci când vor fi ridicate restricțiile, oamenii să se poată bucura de frumusețea satului din inima orașului. ″Încercăm să fim aproape de cei care ne urmăresc activitatea. Ne-am gândit să continuăm să îi sprijinim, să venim în mediul virtual cu activități ca să ne simtă mai aproape. Pentru că toamna este încă frumoasă, continuăm curățenia de toamnă și restaurarea la unele obiective. Se lucrează încă la clădirea pavilionară de la Muzeul Județean de Etnografie. Lucrăm la defrișarea părții de sus a muzeului, la consolidarea obiectivelor care necesită astfel de intervenții. Se lucrează la drumurile de acces, la tratarea obiectelor din gospodării″, a mai spus Monica Mare.