Recomandări privind învățarea online

0
78

Pentru organizarea eficientă a procesului educațional în contextul desfășurării activității didactice în sistem online, Ministerul Educației și Cercetării recomandă utilizarea, cu precădere, a soluţiilor tehnice puse la dispoziţie, în mod gratuit, de companiile Google şi Microsoft: G Suite for Education, respectiv Microsoft 365 Al.
Pentru desfăşurarea în condiții optime a activită­ților didactice în sistem online (sincron, asincron şi mixt) atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice, MEC recomandă: utilizarea unei singure platforme pentru a nu perturba concentrarea elevilor; respectarea prevederilor Metodologiei-cadru privind desfășurarea activităților didactice prin intermediul tehnologiei şi al internetului, precum şi pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, în privința modalităților de predare; alternarea predării sincrone cu cea asincronă, astfel încât un elev să nu fie nevoit să petreacă foarte mult timp conectat în fața dispozitivelor; comunicarea, în avans, către elevi a modalității în care se vor desfăşura orele, a informațiilor tehnice necesare conectării şi accesării lecţiilor, precum şi respectarea pauzelor; adaptarea modalităților de predare la funcționalitățile şi posibilitățile tehnice pe care le au la dispoziție cadrele didactice.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.