Instituția Primarului Municipiului Baia Mare, prin Direcția de Asistență Socială, a început să acorde tichetele sociale pentru preșcolari. Valoarea unui astfel de tichet se ridică la suma de 50 de lei/copil/lună. Bonul valoric poate fi folosit pentru cumpărarea de produse alimentare, produse de igienă etc. Pentru a beneficia de un astfel de ajutor, venitul familiei nu poate depăși suma de 284 lei/membru de familie, iar copiii trebuie să aibă frecvență zilnică la grădiniță. Actele necesare întocmirii dosarului sunt următoarele: acte de identitate, certificate de naștere pentru toți membrii familiei; certificate de căsătorie/ sentință de divorț/ sentință încredințare minor; livret de familie; acte privind veniturile nete obținute în luna anterioară depunerii cererii; adeverință de venit eliberată de Administrația Finanțelor Publice pentru persoanele care nu realizează venituri; adeverință de la grădiniță/școală, după caz, cererea tip. Toate aceste documente, atât în copie cât și original, trebuie să fie depuse la Direcția de Asistență Socială, str. Dacia, nr. 1, Baia Mare, la camera 8 (parter). Până acum, 65 de copii au deja dosarele depuse la Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Baia Mare și beneficiază de acest ajutor. Mai multe informații se pot solicita de la Direcția de Asitență Socială, str. Dacia 1, Baia Mare sau la numărul de telefon 0262-211.949.