Celor care se vor găsi să-mi reproșeze că țara arde și mie îmi pasă de muzică le pot spune că fără muzică nu poate fi concepută viața. Oriunde ne-am ascunde, muzica ne urmează în diferite feluri. Dar ce m-a determinat să abordez ora de muzică? Tocmai ora de muzică. Un Dosar al revistei Dilema mi-a arătat ce ascunde tăcerea în jurul programei școlare. Și de ce ora de muzică este în surdină. Nu mă număr printre cei care dau sfaturi, dar contabilizez bucurii și tristeți. De treizeci de ani se scrie despre modul în care conducerile politice ale țării se raportează la educația națională. Multe nemulțumiri. Pe lângă izbânzile pentru export se întinde plaja analfabeților funcționali. O recunosc statisticile noastre.
Cine cântărește educația personală a celor care ne conduc? Cu fiecare ministru politic este pus în discuție statutul unor materii ce le par inutile. Muzica este numită educație muzicală. Este o oră la două săptămâni, ba este scoasă din programă, ba este plasată printre opționale, ba este pusă pe afișul facultativelor. Dacă privești fiecare materie în parte, ai sentimentul că nimic nu poate lipsi din programă. Și totuși sunt discipline care te însoțesc toată viața. Cu voia sau fără voia ta. Nu comentez materiile esențiale, care îți lustruiesc profesia și sunt de folos în viață. Dar ce nu este de folos în viață ce înveți la școală? Aici sunt mai multe de discutat.
De multe ori muzica parcă stă în contra materiilor de bază. Cu vremea îți dai seama că este o mare greșeală. Materia care este tratată, uneori, ca o aripă de fluture devine o dominantă a vieții noastre. Nu mă refer la cei care își fac din muzică o profesie, ci la noi, cei care ne ocupăm cu altceva. Pentru care acordurile muzicale sunt acea alinare discretă a sufletului, stare care se trăiește de fiecare pe cont propriu. Calea spre inefabilul interior trebuie pregătită. De la horile de sub poale de pădure, până la Simfonia destinului, obligatorie este trecerea prin ora de muzică. Acest traseu de inițiere l-am parcurs și eu pe băncile liceului. Am învățat, am înțeles că între creația științifică și cea artistică nu există diferențe atât de mari.
Actul de creație presupune, și în știință, și în artă, o bogată imaginație și fantezie. Uneori muzica și știința s-au întâlnit în aceeași personalitate. Celebrul dirijor Sergiu Celibidache a făcut studii de filosofie și matematică. Tinerii vor fi împliniți atunci când vor însoți bucuria cunoașterii cu bucuria muzicii. Am avut șansa ca pe această temă să port o discuție lejeră, o seară la Săliștea de Sus, cu profesorul universitar Mircea Dumitru, pe atunci ministru al Educației. Este și un cunoscut logician. Cu o educație muzicală încă din pruncie, pe băncile școlii, a învățat că muzica are virtuți paideice unice. Ne ajută să ne conturăm, să ne dezvoltăm și să ne împlinim ca ființe sociale și sensibile. A avut un proiect, ca ministru, să revizuiască ora de muzică din ciclul gimnazial. N-a avut timp, că a căzut guvernul.
Urmașul lui nu l-a plăcut pe Bramhs, ca să amintesc o cunoscută carte scrisă de Francoise Sagan. Dar muzica sinceră este magnetică. Cei care au mai avut ora de muzică în programa școlară se reunesc în formații corale. Pe lângă bucuria cântatului, muzica armonizează sufletele, desenează prietenii. Îmi este aproape Corala Armonia din Baia Mare, care unește destine de cele mai felurite profesii. Știu că a fost și orchestra inginerilor cu performanțe recunoscute. Pentru mine ora de muzică, deși nu am calități vocale, a fost o fereastră deschisă spre lume. Așa m-am apropiat de muzica unor compozitori români și străini. Așa am ajuns să-i apreciez armonic și sufletește pe dirijorii din proximitate: de la Valentin Băințan, la Liviu Borlan, de la Ion Săcăleanu, la Aurel Ungureanu.
Dar și pe profesorii mei de muzică: Alexandru Stuparu, Petre Tămaș, ori Gheorghe Pop. Da, ora de muzică! Ce relaxare era după ora de matematică! Mă gândesc ce spunea scriitorul Paul Carvel: „Muzica merită să fie a doua limbă de studiu în toate școlile lumii.”
