Vesti bune pentru HORECA! Finanțele prelungesc măsurile fiscale

0
66

Ministerul Finanțelor Publice propune, printr-un proiect de OUG, scutirea de la plata impozitului specific unor activități datorat de operatorii economici care desfășoară activitate în domeniul HORECA pentru perioada rămasă până la sfârșitul anului 2020.

Pentru acordarea posibilității autorităților publice locale de a adopta hotărâri privind reducerea impozitului pe clădiri sau scutirii de la plata taxei pe clădiri, se propune:
• stabilirea termenului de 2 decembrie 2020 până la care autoritățile publice locale pot adopta hotărâri privind reducerea impozitului anual pe clădiri cu până la 50% și a scutirii de la plata taxei lunare pe clădiri
• stabilirea termenului de 21 decembrie 2020 până la care proprietarii clădirilor, respectiv concesionarii, locatarii, titularii dreptului de administrare sau de folosință a unei clădiri proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, după caz, au obligația să depună la organul fiscal local o cerere de acordare a acestor facilități.
Păsuire pentru neinstalarea caselor de marcat
Totodată, actul normativ prevede suspendarea cu aproape 3 luni a aplicării sancțiunii pentru nerespectarea obligației operatorilor economici de a asigura conectarea aparatelor de marcat electronice fiscale la sistemul informatic al ANAF, pentru a permite distribuitorilor autorizați să dezvolte softul, să îl testeze, să obțină supliment de aviz tehnic la ICI București și să îl implementeze în aparatele de marcat.
31 martie – termen pentru restructurarea obligațiilor fiscale
De asemenea, actul normativ amână până la 31 martie 2021 termenul pentru depunerea notificării privind intenția de restructurare a obligațiilor fiscale, și până la 30 iunie 2021 termenul pentru depunerea cererii de restructurare prevăzute de OUG nr. 6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.