Trăim vremuri netrăite. Boala lumii, care nu se mai dă dusă, a lovit și țara noastră. Nu numai cu boli și moarte, dar mai ales cu o tulburare teribilă a societății. Cât am fi de puternici, în cuget și simțiri, realitatea ne descumpănește. O teamă de origine necunoscută ne înconjoară. Curajul se transformă în dilemă. Scriu acest text în ziua de Sfânta Cuvioasa Parascheva, sărbătoarea creștină care, în acest an, a animat în mod exagerat relația dintre Biserică și Putere. La care s-au adăugat vocile centrifuge ale celor care neagă și Biserica, dar mai ales Puterea. Pun pariu, cu mulți dintre dumneavoastră, că puțini dintre cei care sfidează pelerinajul cunosc semnificația sărbătorii. Mă ofer să dau câteva lămuriri.
Cuvioasa Parascheva este atestată în prima jumătate a veacului al XI-lea. La noi, prima menționare a Sfintei se regăsește în „Cartea românească de învățătură” a mitropolitului Varlaam (1643). Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost aduse la Iași de domnitorul Vasile Lupu, în urmă cu 370 de ani și așezate în Biserica Trei Ierarhi. Apoi, mutate la Catedrala Mitropolitană. Cuvioasa este considerată un izvor de sănătate duhovnicească și trupească și de binecuvântare pentru persoanele care o cheamă prin rugăciune în ziua sfântă. Este și un simbol al unității Ortodoxiei de pretutindeni. Mai puțini știu că sub primul veșmânt este blestemul voievodului Vasile Lupu: „Blestemat să fie cel care va împrăștia vreodată Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva.”
Cu precizarea că realizez dimensiunea acestei pandemii, consecințele văzute de mulți dintre noi, nu mă pot acoperi cu vălul unei confuzii fără soluții de bun augur. Nici să cad sub povara copleșirii. Cum nu poate sta nici țara. La ceas greu, de pierdere a sinelui sub canonada virușilor, biserica nu trebuie închisă, ci deschisă cu puterea rugăciunii ce vindecă boala. Dar cu respectarea regulilor care te feresc de boală. Nu este nici o contradicție în ceea ce spun. Îndârjirea dintre Biserică și Putere, pe tema pelerinajului, nu a dus la nimic bun. Putea fi evitată printr-o soluție de comun acord între Patriarh și premier, să zicem. Era pentru liniștea țării, într-o vreme de răscruce, la ceas de cumpănă. Lipsa de comunicare, în spirit național, a scos la iveală tot felul de atitudini care nu fac bine Bisericii. Nici Puterii, dar puterea este trecătoare, pe când Biserica nu.
Am auzit, pe acest fond al discordiei, minți care spuneau în public că Biserica este toxică, iar clopotele nu au menirea să ne purifice, să ne deștepte conștiința. Suntem îndemnați să ne îndreptăm spre televizor, unde să vizionăm slujba online, și nu spre altar. Dezbinarea internă nu face bine nimănui. Îngrijorarea autorităților este firească față de pericolul morții noastre. Dar nu s-au găsit soluții comune, că despre astea vorbesc, pentru starea națiunii. (sintagma lui Eminescu, spune Magda Ursache). Îmi vine în minte formularea lui Mircea Vulcănescu, care se potrivește astăzi, că „Biserica este cheia de boltă între lumea fizică și lumea spirituală.” Tocmai această cheie de boltă a lipsit. De ce? Dacă nu se putea afla o soluție sanitară convenabilă pentru statul în biserică și mersul la pelerinaje se putea găsi un discurs liniștitor. Venit din ambele părți.
Poate vi se pare naiv acest crez al meu. Dar mi se părea o cale mai bună. Sunt preocupat de starea credinței în general, și a celei ortodoxe în special, deoarece ea, credința, este lovită într-o măsură îngrijorătoare. Nici ateismul celeilalte lumi nu a fost atât de vehement. Urâte vremi! Ni se impune să păstrăm distanța față de biserică și față de cimitire. Discursul Puterii este aspru, cu amenzi și amenințări. Nu împărtășesc excesele unor mulțimi pornite să-și facă dreptate cu forța, dar nici ca mulțimea credincioasă să fie păzită de forță. Cred în afirmația părintelui Steinhardt: „Creștinismul este o școală a fericirii!” Hramul Bisericii din Desești este Sfânta Cuvioasa Parascheva. Cuvântul preotului paroh Ioan Ardelean m-a cucerit și ieri, de parcă Iisus urca încet pe cărarea spre biserică. Și ne-a privit, ca la fiecare liturghie, cu ochii Lui albaștri. El este adevărata cheie de boltă.
