Arhive Zilnice: 14 octombrie 2020
În Șișești, iluminat public performant
Rețeaua de iluminat public din comuna Șișești este în plin proces de modernizare. Datorită tehnologiei led, dar și a amplasării stâlpilor, iluminatul are un randament superior.
„Comuna Șișești dispune în acest moment, poate, de cel mai bun iluminat public din județ. Am fost de câteva...
Lecții despre siguranță
Până în 23 octombrie, învățătorii din Maramureș se pot înscrie în cadrul celei de-a VI-a ediții a programului național de educație Școala Siguranței Tedi.
Acest program educativ se adresează elevilor de clasa I (în anul școlar 2020-2021) și are ca obiectiv consolidarea informațiilor privind siguranța...
Primarul a pus gând rău garajelor
Soluția demolării, inițiată și aplicată parțial în mandatul trecut, a revenit în actualitate. Până la un punct, edilul are dreptate și decizia este întemeiată. Construcțiile improvizate care au împânzit orașul și numai garaje nu pot fi numite, trebuie să dispară. Demolarea coșmeliilor, din zona...
A doua serie a exercițiilor spirituale pentru preoți
Joi, 8 octombrie, s-a încheiat cea de a doua serie de exerciții spirituale pentru preoții din Eparhia Greco-Catolică de Maramureș. Exercițiile au fost găzduite de mănăstirea „Maica Îndurerată” din Sighetu Marmației și s-au desfășurat în perioada 5-8 octombrie.
Meditațiile cu tema principală „Umanitatea în Hristos”...
Dosare pentru burse sociale
Potrivit regulamentului de burse al Universității Tehnice Cluj-Napoca, bursele sociale se atribuie pe baza unei cereri, întocmite de student, care va fi aprobată, ulterior, de către Comisia de burse pe facultate.
Aceasta trebuie să fie însoțită de actele doveditoare corespunzătoare, iar dosarele incomplete nu vor...
Pentru elevi, o nouă ediție a programului SuperCoders
Orange România lansează cea de-a șaptea ediție a SuperCoders, program de educație digitală în care copiii, cu vârste între 10 și 14 ani din toată țara, învață gratuit noțiuni de programare în Caravana SuperCoders, pe care le pun ulterior în practică pentru a câștiga...
🕮 Lecții de învățat 🕮 Cartea și lectura
Lectura și scrisul nu țin de anotimpuri, de evenimente mai mult sau mai puțin prietenoase, ci de nevoia interioară a omului. La un sumar studiu sociologic, s-a citit mai mult în perioada pandemiei. S-au recitit cărți uitate pe rafturi în bibliotecă. Și s-a meditat...
A început licitația pentru tabletele elevilor maramureșeni
Ofertele a patru firme din țară se află, în momentul de față, în procedura de evaluare pentru ultimele două loturi de tablete destinate elevilor, între care se află și Maramureșul (lotul 4, Regiunea Nord-Vest). Licitația este la a treia repriză. Potrivit acordului-cadru, Maramureșul ar...
Aurel Ghilezan, antrenorul de îngeri
Să nu ne fie teamă să căutăm, să ne apreciem semenii care prin trudă și inteligență luminează viețile noastre. Ba ne lămuresc trecutul, ne limpezesc prezentul și aruncă o privire spre ziua de mâine. Oamenii remarcabili sunt de obicei modești, nu-și pun singuri laurii...
ACS Fotbal Comuna Recea joacă cu CSC Sânmartin în turul 4
Federația Română de Fotbal a dat publicității programul din faza 4 a Cupei României, fază în care este implicată și echipa maramureșeană ACS Fotbal Comuna Recea.
Gruparea din eșalonul secund va întâlni în această fază, în deplasare, pe CSC Sânmartin, partida urmând să aibă loc...
96 de ani de la nașterea Unchiului Mihai
• procesul de beatificare și canonizare este în curs •
Ieri, 13 octombrie, s-au împlinit 96 de ani de la nașterea celui pe care cu toții l-au cunoscut ca fiind Unchiul Mihai, călugăr bazilian din satul Prilog (Eparhia Greco-Catolică de Maramureș). Unchiul Mihai și-a dedicat...
În Cavnic „Ora primarului” – edilul va expune on-line activitatea sa cetățenilor
Vladimir Petruț a câștigat categoric un nou mandat de primar al orașului Cavnic. El a reușit să-și învingă principalii contracandidați și să câștige încrederea căvnicarilor, pentru alți patru ani.
Ca un semn de recunoaștere pentru voturile primite în urma scrutinului din 27 septembrie, dar și...
Mii de maramureșeni primesc pensii din alte state
Aproape 9.000 de dosare pentru pensie comunitară se află depuse la Casa Județeană de Pensii Maramureș. Instituția județeană preia doar cererile venite din partea celor care au muncit în Germania și Spania.
„Casa Județeană de Pensii Maramureș instrumentează, la această dată 8.915 dosare comunitare, din...
La izvoarele râului Lăpuș, lecția râului ce moare și renaște de două ori!
Deși ne propusesem acest lucru cu ani mulți în urmă, recent, printr-o conjunctură, am ajuns la izvorul râului Lăpuș, în munții cu același nume, sub vârful Văratec. Așa am luat o incredibilă lecție de ecologie, dar și una privind efectul nostru, al Omenirii, asupra...
An apicol dificil
Mădălin Fandli, președintele Asociației Crescătorilor de Albine ACA Maramureș, ne spune că anul 2020 a fost slab, recolta de miere fiind mică. Pastoralele la salcâm și la floarea-soarelui au dat greș. Rapița a oferit o producție de nectar mai bună. Apicultorii observă că familiile...
Percheziție în Bocicoiu Mare • Peste 15.000 pachete cu țigări și un autoturism confiscate
Luni, 12 octombrie, în baza unui mandat emis de către Judecătoria Sighetu Marmației, lucrători din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au efectuat o percheziție pe raza localității de frontieră Bocicoiu Mare.
Percheziția s-a desfășurat la domiciliul unui cetățean român, în vârstă de 23...
Legea vânzării terenului
Până la 31 octombrie 2020, Guvernul trebuie să emită normele de aplicare a Legii nr. 175/2020 privind vânzarea-cumpărarea terenului agricol din extravilanul localităților.
Cine dorește să vândă teren este obligat să afișeze oferta de preț la primărie (așa era și până acum). Peremptorii (persoanele care...
Un nou webinar MERITO pentru cadrele didactice din Maramureș
Joi, 15 octombrie, de la ora 17, pe aplicația Zoom și, în direct, pe Facebook, prof. Tatiana Cauni de la Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Baia Mare, liderul comunității locale MERITO, va organiza, sub umbrela proiectului MERITO și în parteneriat cu Casa Corpului Didactic Maramureș,...
Start și în Liga Florilor! • CS Minaur nu joacă în etapa inaugurală
La Ploiești se dă startul ediției 2020-2021 a Ligii Florilor la handbal feminin, ediție care va cuprinde 16 formații.
Doar prima etapă este programată la Ploiești, timp de două zile (14 și 15 octombrie), însă nu se vor disputa toate jocurile. Cel dintre HC Zalău...
Arestați preventiv pentru 30 de zile
Pentru furt calificat...
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare au dispus, în data de 12 octombrie, punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului F.I. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată.
Față de numitul F.I. a fost luată măsura reținerii pe...