Fii „Profesor în Bacopedia”!

0
42

Cadrele didactice din Maramureș care au desfășurat activități de predare-învățare-evaluare, în ultimii trei ani școlari încheiați, în învă­ță­mântul liceal, au gradul didactic I, II sau titlul științific de doctor în specialitate și au experiență de organizare și participare la evaluări, în cadrul examenelor și concursurilor naționale/internaționale se pot înscrie pentru a lua parte la proiectul „Profesor în Bacopedia”.
Procesul de selecție a profesorilor care doresc să se implice în proiectul „Profesor în Bacopedia” se desfășoară până în 8 noiembrie. Prima etapă (5-18 octombrie) este alocată înscrierii în formularul digital și atașarea în acest formular a CV-ului (formular: https://forms.gle/oCPnYjAAiz1DfdJL7). Proiectul se va desfășura pe o perioadă de 10 luni și presupune: elaborarea de întrebări de tip grilă; susținerea unui webinar dedicat altor cadre didactice; susținerea unor cursuri on-line; realizarea unui raport de activitate/disciplină de învățământ. Proiectul este coordonat de Asociația Nevoia de Educație și Asociația PlaYouth urmărind creșterea performanțelor educaționale pentru elevii de liceu și profesori, într-un mod non-formal, cu ajutorul unei aplicații digitale – Bacopedia.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.