Istoria nu prea are milă de oameni, darămite de clădiri, fie ele odinioară nobile. Maramureșul a avut parte de-o istorie zbuciumată, de unde și ideea textului de față. În ce s-au transformat celebrele construcții de odinioară? Răspunsul clasic… în ruine. Dar nu obligatoriu!
Una dintre cele mai celebre clădiri istorice din Maramureș, casa George Pop de Băsești, a fost depozit al CAP-ului, în vremea comunismului. Casa nobililor Szaplonczai din Tisa a devenit școală, dar nu înainte ca legenda să sugereze un mare incendiu petrecut la plecarea lor furtunoasă, după care o mulțime de tablouri și obiecte pierdute în incendiu să reapară într-o celebră colecție… Casa nobililor Degenfeld din Ardusat n-a mai apucat să fie nimic…au demontat-o oamenii locului bucată cu bucată și și-au construit case și grajduri. Nota bene, în Seini se revine la prima destinație… sinagoga ce devenise depozit de material de construcții a revenit a primăriei și va fi reabilitată, găzduind un muzeu al acestei minorități. 
Altă casă boierească, în Giulești, a devenit primărie, iar cea din Vișeu de Sus, a legendarilor Pop Șimon și Șimonoaie, a devenit cazinou pe timp de război, Acum e primărie, dar și aici e o poveste încâlcită, cu moștenitori apăruți de nicăieri, cu acte suspect de bine puse la punct. Nu la fel de fericit destin a avut casa Pocol din Baia Mare, de pe Valea Borcutului, fostă reședință a singurului proprietar român de mine de aur, devenită grădiniță, apoi căzută în ruină. Culmea, Baia Mare a reușit experimentul reciclării centralelor termice, devenite de la hoteluri la fundații sau alte clădiri utilitare. Așteptăm și reciclarea școlilor rămase pustii sau a grădinițelor, deși barierele birocratice sunt imense.
Să nu vă imaginați că doar comunismul a fost crunt cu vestigiile istorice, cu clădirile mai mult sau mai puțin nobile rămase dinainte. Capitalismul e și mai dur, priviți doar cum arată fostele mari întreprinderi… În munți există cantoane silvice părăsite, pe graniță cantoane de grăniceri și pichete. La intrare în Bocicoiu Mare se ruinează o fostă casă de copii. În Bistra, Mireșu Mare etc se ruinează gări. La Poienile de sub Munte, un elegant sediu de Ocol Silvic a devenit depozit de material de construcții. În Baia Sprie, fost bordel mineresc, fostă clădire a administrației minelor, stă acum în ruină. În listă urmează să se înscrie școlile de pe tot cuprinsul Maramureșului, cu zecile, care au rămas fără copii și au fost închise. Ni le amintim cele de la Strâmbu Băiuț și de la Poiana Botizii, printre altele, dar sunt zeci! În curând și licee!
Există însă și contraexemple. La Nistru, clădirile de la mină au devenit ba incubator de afaceri, ba locuințe sociale pentru romi. Bine că le-au folosit! La Baia Borșa și-n alte părți sunt ruine. În Șomcuta Mare, unitatea militară de Securitate a devenit parțial centru de primire a imigranților, iar partea din față are un generos proiect pentru a găzdui muzeu al Țării Chioarului și alte instituții. În Lăpuș, un sediu al cooperației va deveni centru medical. La Repedea, un grajd al CAP-ului a devenit școală, ulterior a fost dărâmat și s-a reconstruit o școală nouă.
Ultima categorie de luat în seamă în enumerarea instituțiilor reciclate sunt struțocămilele. Niște amestecuri de instituții demne de bancuri. Biserica cu cămin cultural din Strâmbu Băiuț, căminul cultural cu primărie la etaj de la Gârdani și Groși, blocul cu cârciumă jos și primărie la etaj de la Desești sau „centrul cultural” de la Rozavlea cu cârciumă jos și bibliotecă la etaj sunt exemple demne de umorul nostru ardelenesc, neaoș. Lista nu se încheie aici, evident. Revenim cu lista bisericilor reciclate, în ambele sensuri, iar peste câțiva ani, dacă cerințele UE rămân aceleași și apare și voința politică, acea comasare a comunelor și regionalizare vor aduce în lista noastră și sedii de primărie părăsite sau transformate în te-miri-ce!!
