O imagine destul de dezolantă poate fi văzută ajungând în centrul satului Strâmbu Băiuț. Odinioară, părea o curiozitate, dat fiind contextul- biserica și căminul cultural au un perete comun și sunt lipite, având o aceeași curte. Cauți logica, te gândești la nunți, că nu mai au de mers cu cortegii, coloane de mașini…
Din păcate, în loc să se cultive curiozitatea, locul pare părăsit. Vegetație crescută în șanțuri peste înălțimea gardului, pubele pline, celebra budă de lemn în curte, în cel mai vizibil loc posibil. Așa… să vadă toți nuntașii. Peste drum, e școala satului Strâmbu Băiuț, părăsită, în urma comasării școlilor din zonă. Dispariția mineritului a venit cu un evident exod al populației, la început spre mine de cărbune din Ungaria, apoi unde au văzut cu ochii. A urmat îmbătrânirea populației. Chiar și așa, cu școala aceea părăsită, ce n-a putut fi redată comunității nicicum, deși, spune secretarul primăriei, au existat tentative ce s-au lovit de birocrație, centrul satului Strâmbu Băiuț poate concura la titlul de ”cel mai urât centru de sat” din Maramureș. Din păcate, o văd până și localnicii. ”N-o fost așe, pă vremuri. Nu erau coase de astea mecanice or cum le zice, da tăte șanțurile erau cosite! Școala… doar o vezi, imediat să-mburdă. Căminul și biserica…legate…îs de râs. Nu vin, nu curăță, numa voturi le trebe!”, ne spune un septuagenar în trecere, evident sub protecția anonimatului.
