Miercuri, la ora 11.20, poliţiştii din Leordina în timp ce efectuau activităţi de supraveghere şi control trafic rutier, în comuna Poienile de sub Munte, au oprit un autoturism pentru control.
La volanul autoturismului poliţiştii au identificat un tânăr, de 21 de ani, din comună, iar în urma verificărilor s-a constatat faptul că nu deţine permis de conducere.
Tot miercuri seara în jurul orei 20, poliţiştii din Baia Mare au oprit pentru verificări, pe strada Barajului, un autoturism.
La volan se afla un bărbat, din Baia Mare. În urma verificărilor s-a constatat faptul că acesta nu deţine permis de conducere şi că autoturismul condus are aplicate plăcuţe de înmatriculare false.
Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest rezultatul fiind „zero”.
În ambele cauze se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, iar în cel ce-al doilea caz se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punere în circulaţie a unui vehicul neînmatriculat.