Acest editorial ar fi putut purta titlul: de la Profesoara Zoe, la Maica Benedicta. Deoarece este vorba despre marea Profesoară Zoe Dumitrescu Bușulenga și călătoria ei spre o chilie dintr-o mănăstire din Moldova. Scriu acest text cu prilejul împlinirii unui veac de la nașterea acestei personalități. Cercetător, critic și istoric literar, eseist, filozof al culturii, pedagog de excepție. A fost membru al Academiei Române și al unor importante instituții culturale europene. S-a remarcat ca o bună cunoscătoare și exegetă a Bibliei. S-a născut la București, în 20 august 1920, ca fiică a unui jurist și a unei profesoare de română și franceză. A făcut studii muzicale, juridice și filologice. A susținut teze de doctorat în Drept și Filologie. A traversat cu scutul culturii două sisteme politice. A folosit o diplomație de tip renascentist și calitatea de Profesor pentru a depăși capcanele sistemului apus. A făcut, ca noi toți, compromisuri pentru a exista în demnitate interioară, dar nu a uitat de valorile umanității. Și ale culturii naționale. I-a socotit pe Eminescu și Enescu simboluri naționale, iar Biblia – cartea de căpătâi a umanității.
Pentru Doamna Zoe cuvântul avea aura sacralității. Era un om al culturii cuvântului. Spunea adesea: „Eu nu sunt un om al civilizației imaginii, ci al culturii cuvântului. Fiindcă imaginea dislocă spiritul – cuvântul construiește, edifică. Umanismul culturii se sprijină pe lectură, nu pe imagini fugitive.” Poetul Ioan Alexandru, căruia Doamna Zoe i-a fost sprijin în vremi grele, îmi spunea că studenții s-au trezit, în amfiteatrul de la filologie, cu părintele-scriitor Gala Galaction, cel care a tradus Biblia, care le-a vorbit despre Cartea Sfântă. Era perioada când studenții erau excluși din facultate când erau prinși că mergeau la biserică. Doamna Zoe preda cunoștințe despre Biblie la cursul de literatură universală. Marile ei iubiri au fost Eminescu și Enescu. Iar bărbatul vieții ei a fost Apostol Bușulenga. Un om de o cultură clasică admirabilă. Era jurist, dar cunoștea latina și greaca. Era aromân, așa că Doamna Zoe a învățat acest grai încăpățânat cum se spune și în „Părinteasca demîndare” (Părinteasca poruncă).
Aromânii sunt foarte serioși, pudici, dar mai ales credincioși. M-am convins în studenția mea, când frecventam casa sculptorului Gheorghiță, cumnat cu marele Toma Caragiu, unde am cunoscut-o pe mama actorului, care era de o evlavie desăvârșită. N-a surprins pe nimeni când, după moartea soțului ei, Profesoara Zoe s-a hotărât să îmbrace haina monahală. Verile petrecute la Mănăstirea Văratec i-au adâncit trăirea întru credința ortodoxă. Intrarea în monahism a avut loc cu binecuvântarea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist. Sub numele monahal de Maica Benedicta. Atunci s-a sfârșit libertatea creației artistice și a început rigoarea miracolului divin. Eu îmi aduc aminte de viața din amfiteatru a Profesoarei. Nu i-am fost student, nu aveam cum, dar am avut șansa să fiu în sala Muzeului Literaturii Române, în multe rânduri, la conferințele ei. În dreapta era Șerban Cioculescu, iar în stânga, directorul instituției, criticul și istoricul literar Al Oprea, care era și șeful de catedră al Facultății noastre.
Pentru ea, cultura era însăși viața. Se simțea din discurs că a citit enorm, că aria cunoștințelor sale acoperă nu numai literatura, ci și istoria, filosofia, muzica, pictura. La Doamna Profesoară ideile țâșneau instantaneu. Din ciocnirea cuvintelor dezvolta ideea fără fraze adiacente. Ideile se cereau una pe alta, încât simfonia comunicării era fără cusur. Nu uit nici conferința de la Baia Mare despre Eminescu. Cred că a fost în jurul datei de 15 iunie 1989. Spre sfârșitul vieții, după cum mărturisea într-un interviu, era într-o permanentă relație cu Dumnezeu. Era pe calea nădejdii. În legătură cu somnul de veci, a lăsat cuvânt testamentar. S-a împlinit una dintre dorințe. A fost înmormântată, în haină monahală și cu onoruri militare, în Cimitirul Mănăstirii Putna, nu departe de Sfânta Biserică, din care veghează asupra neamului, și după plecarea la Domnul, duhul lui Ștefan cel Mare și Sfânt. În fruntea soborului de preoți care au slujit s-a aflat Înaltpreasfințitul Pimen. S-a săvârșit din viață în anul 2006.
Pentru Doamna Profesoară Zoe, deși s-a mutat la rădăcini de neam, timpul curge pe deasupra. Ea stăruie în acumulările noastre spirituale. Un model de intelectual demn de urmat. La centenarul nașterii să ne aducem aminte de cărțile Doamnei Profesoare. Cine trece pe la Mănăstirea Putna poate aprinde o lumânare la mormântul Maicii Benedicta, la căpătâiul căreia este așezată o cruce de piatră, purtând semnătura sculptorului Vasile Gorduz. Acolo zace un spirit dătător de lumină. După fiecare ploaie se resfiră pe cer un curcubeu care răsare dintr-o floare albastră și o rapsodie nemuritoare. Adică Eminescu și Enescu. O credință intelectuală: „Poezia echivalează aproape cu o rugăciune. În poezie te cufunzi pentru a te întoarce cu frumusețe. În rugăciune intri pentru a te integra absolutului.”
