Persoanele care nu au calitatea de pensionari și nu îndeplinesc condiția stagiului minim de cotizare pentru a beneficia de pensie pentru limită de vârstă au posibilitatea de a plăti retroactiv contribuții de asigurări sociale. Plățile se pot efectua până la data de 1 septembrie 2021, potrivit unui proiect al Ministerului Muncii și Protecției Sociale.
La încheierea contractului de asigurare socială, solicitantul trebuie să îndeplinească trei condiții cumulative: nu a avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau în alte sisteme neintegrate acestuia din UE sau din țări cu care România aplică instrumente juridice internaționale în domeniul securității sociale, nu a avut obligația asigurării în sistemul public de pensii, respectiv la data încheierii contractului de asigurare socială nu are calitatea de pensionar. Perioadele de timp pentru care se poate efectua plata contribuției de asigurări sociale sunt cele care se încadrează în perioada cuprinsă între data împlinirii vârstei de 18 ani și data încheierii contractului de asigurare socială. ”Baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale o constituie venitul lunar înscris în contractul de asigurare socială, care nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată în vigoare la data încheierii contractului de asigurare socială″, se precizează în același document. În situația în care la data de 1 septembrie 2021 contribuția de asigurări sociale datorată nu este achitată în întregime, stagiul de cotizare se constituie corespunzător plății efectuate.