Vecinii nu-i putem alege noi, cei trecători prin această vreme, ci ne-au fost dați de strămoși, uneori de istorie, care a mai umblat pe la hotarele noastre. Vecinii mai mici sunt sâcâitori, umblă după potcoave de cai morți, dar când își dau mâna cu cei puternici vor să audă galopul armăsarilor prin Carpații noștri. Acum, România face parte dintr-o alianță economică și militară știută. Unii împărtășesc, cei mai mulți, orientarea noastră spre Apus, alții jelesc condiția de colonie. Nu-mi schimb părerea, exprimată în urmă cu peste două decenii, scrisul stă mărturie, că actualul sistem de alianțe ale României este mai ocrotitor. Altul mai bun nu era în zonă. Pe acest fond, s-a lăsat o tăcere oficială față de Rusia, vecina mare de la Răsărit. Prutul este râul care străbate un pământ românesc. Și a acumulat în memoria noastră istorică episoade triste. Din 1812, cu raptul Basarabiei, până în 1945, cu bolșevizarea țării.
Sunt răni care mai dor. Dar istoria nu stă pe loc. Cum spuneam, unii mai cred în fața Răsăritului. Și eu cred că amorțirea diplomatică, între noi și Federația Rusă, dăunează la cunoașterea reciprocă. Sunt convins că sunt canale discrete de comunicare. Acelea necesare. Încolo, noi cei mulți, nu prea știm multe decât cele difuzate în presă. Mai zilele trecute, am scris despre Clubul Valdai, din Federația Rusă, la care participă însuși Putin, alături de elita academică și culturală rusă, dar și experți din străinătate. Printre cei peste o mie de intelectuali, din 71 de țări, care formează Clubul, România nu figurează. Întrebarea este firească: nu am mers noi, sau nu am fost poftiți? La editorialul meu despre Clubul Valdai și România, domnul M. Ștefan, printr-un scurt comentariu, mă ajută să găsesc o explicație. Referindu-se la dezbaterile Clubului Valdai, Domnia Sa, dovedindu-se un bun cunoscător al fenomenului, spune că acolo participă profesori din mari universități ale lumii, precum: Harvard, Columbia, Stanford, Londra, Cairo, China, Tokyo, Tel Aviv, Sorbona. „De la noi, de la universități din România, de ce nu participă nimeni? Pentru că nu dă bine CV-ului să te duci la conferințe științifice în Rusia? Din motive de servilism? Sau de frică să nu se supere stăpânii strategici ai României?” se întreabă comentatorul meu.
A cunoaște o realitate științifică nu înseamnă a împărtăși o direcție politică. Suntem informați că Rusia are o artilerie puternică de dezinformare. Cu o mână lungă, până peste Ocean. Citesc, în România de astăzi, pe ici, pe colo, articole de adorație pentru vecina de la Răsărit. Mai ales că zilele trecute, Federația Rusă a împlinit 30 de ani de la declararea independenței. Când s-a desființat Uniunea Sovietică, concretizată un an mai târziu, în 1991. Rusia a ales să fie moștenitoarea întregului arsenal nuclear sovietic. Nu i-a mers până la capăt din pricina Ucrainei. Din punctul anului 2020, în ultimul deceniu al veacului trecut a avut o guvernare penibilă. Comentariile susțin că Boris Elțîn, alături de Gorbaciov și Șevardnadze, ultimul ministru de externe al URSS, se numără printre cele mai detestate personaje în rândul rușilor, care s-au deformat, ca imagine, la nivel global.
Doi factori din tripletă au negociat pe ascuns: unul, preluarea puterii în Rusia, celălalt, în Georgia, cu prețul destrămării URSS. Acum adevărul a ieșit la iveală. Rușii îl urăsc pe Elțîn, monumentul din orașul natal fiind acoperit de mizerii. Un dispreț total pentru cel care a condus Rusia timp de un deceniu. Gorbaciov, care trăiește, este într-un con de umbră, fiind și el pe lista celor detestați. Acum, după 30 de ani, aflăm că istoria a fost greșit scrisă, că, de fapt, adevărul este altul. Se înțelege, sensul comentariilor fiind că Vladimir Putin este cel nimerit. Se constată că slăbiciunea Rusiei este cauzată de ondularea propriilor elite care, se pare, sunt afectate emoțional de rusofobia cultivată de occidentali. Dinspre apus, se vede că rușii sunt cei care instigă. Pe această temă, războiul rece nu s-a încălzit. Dar Putin, președinte virtual pe viață, crede în paradigma: Rusia este bună, Occidentul este rău!
Analiștii mai susțin o ipoteză nu prea încurajatoare pentru vecina de la Răsărit. Cum că Rusia este prizonieră în propria ei frică. Se aduc în atenție aprecierile lui George Friedman, conform cărora viitoarele puteri zonale, peste un deceniu, vor fi Polonia și Turcia. Mă rog, analist american! Da, faptul că România nu este în Clubul Valdai ne pune întrebări. Poate aflu până la urmă. Rusia mă interesează. Și pentru genialii ei prozatori și poeți, dar și pentru a ști ce gândește, acum, despre noi. Că vecinii nu se aleg, ei sunt dăruiți de istorie. A trăi lângă un vecin străin ridică mari semne de întrebare.
